Abordarea Comisiei Europene potrivit căreia transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic, încalcă grav Constituţia României, motiv pentru care autorităţile române trebuie să refuze categoric aplicarea acestui nou acord, susţin reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).
Conform sursei citate, Comisia Europeană a decis că „transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic”.
Reprezentanţii FORT susţin că „o astfel de abordare în România nu este acceptată şi reprezintă linia roşie pe care nimeni nu trebuie să o încalce”.
În plus, transportatorii au făcut referire şi la „abordarea total eronată din punct de vedere legislativ cu privire la testele antidrog în raport cu şoferii profesionişti şi amatori ce riscă să îşi piardă dreptul de a conduce doar pentru ca au ingerat o aspirină”.
De asemenea, reprezentanţii FORT au menţionat şi „accidentul grav, în care şi-au pierdut viaţa cinci cetăţeni români nevinovaţi, ucişi de un şofer de tir ucrainean ce nu utiliza aparatul de înregistrare a timpilor de conducere şi odihnă”.
Reprezentanţii FORT au transmis că aşteaptă poziţia publică a tuturor ONG-urilor ce reprezintă victimele accidentelor de circulaţie sau luptă pentru siguranţa rutieră, concurenţă loială etc.
Sa fim uniti impotriva acestor reglementari, adevarul este ca m-am saturat de acesti ucrainieni care mananca, beau se distreaza la munte ai la mare pe banii nostrii.
Sunt platiti de statul roman sa nu faca nimic, saracii refugiati!
Sa plateasca , rovigneta, taxe, sa respecte legislatia rutiera , sa aiba bun simt.
Sunt niste neciooliti, rai, au tupeu , se simt stapani la noi in tara, jigodiile.