2 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvDN Agrar Group devine Membru Asociat al ARIR

DN Agrar Group devine Membru Asociat al ARIR

DN Agrar Group se alătură Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii ca Membru Asociat, informează ARIR.

DN Agrar Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală, cu o activitate de peste 15 ani, listată în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din februarie 2022.

„Angajamentul nostru continuu faţă de transparenţă, guvernanţă corporativă, precum şi pentru o comunicare eficientă şi proactivă cu investitorii este evidenţiat şi prin alăturarea în comunitatea ARIR.

Listarea la bursă a reprezentat un pas important pentru noi, ne-am îmbunătăţit constant operaţiunile, fie acestea structurale sau de comunicare, şi continuăm să ne dezvoltăm.

La doi ani de la listare acţiunile noastre au fost incluse în indicii MSCI, ne-am triplat dimensiunea afacerii şi ne propunem să o dublăm în următorii patru ani, prin eficienţă operaţională şi dezvoltarea de noi proiecte”, a declarat Peter de Boer, membru CA şi manager Relaţia cu Investitorii la DN Agrar Group.

La rândul său, Daniela Maior (Şerban), preşedinte şi co-fondator ARIR, a subliniat că comunitatea ARIR devine tot mai relevantă pentru emitenţii prezenţi în piaţa AeRO, tot mai multe companii listate la bursă recunoscând importanţa unei voci comune în dezvoltarea relaţiilor cu investitorii.

„ARIR îşi dedică activitatea susţinerii adoptării celor mai bune practici pentru companiile listate şi anul acesta a avut loc pentru a doua oară evaluarea companiilor din piaţa AeRO, conform indicatorului VEKTOR by ARIR.

Recent, am devenit parte a grupului de revizuire a Codului de Guvernanţă Corporativă şi ne-am implicat în tot mai multe iniţiative de advocacy pentru consolidarea şi dezvoltarea pieţei de capital”, a spus Daniela Maior.

DN Agrar Group activează în centrul Transilvaniei, în judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara. Compania a fost înfiinţată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer.

Începând cu data de 19 septembrie 2022, acţiunile DN Agrar sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacţionate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT.

Din 1 martie 2024, acţiunile DN au fost incluse şi în indicii MSCI Frontier IMI şi MSCI Romania IMI (Investable Market Indices), la categoria Small Cap.

Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producţie agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism şi servicii de consultanţă pentru afaceri şi management.

Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparenţă, comunicare cu investitorii şi guvernanţă corporativă, acoperind peste 90% din capitalizarea bursieră.

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România şi susţine că prin respectarea unor standarde de transparenţă, guvernanţă corporativă şi proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noştri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanţare, avea reputaţie şi încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor.

ARIR a fost înfiinţată la iniţiativa Danielei Maior (Şerban) în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ALRO, Franklin Templeton Management – Bucureşti, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani.

Au aderat comunităţii: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Salt Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, BRD – Groupe Societe Generale, Rompetrol, Agista, AQUILA, Mecanica Fină, Bento, ROMGAZ şi DN AGRAR ca Membri Asociaţi.

ENVISIA, RTPR, Forvis Mazars, Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare şi Dentons au devenit Membri Afiliaţi.au devenit Membri Afiliaţi.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Adv
Adv
Advertoriale și comunicate de la cele mai importante companii și organizații din agrobusiness-ul românesc.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Interpoma 2024: datele preliminare ale recoltei 2024/2025 prezentate la deschiderea oficială

A fost inaugurată cea de-a 13-a ediție a Interpoma,...

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o importanță crucială. Practicile post-recoltă, în special depozitarea la rece, joacă...

Premieră mondială: Corteva anunță grâul hibrid non-OMG

Corteva a anunțat pe 18 noiembrie o descoperire revoluționară pentru una dintre cele mai importante culturi alimentare din lume...

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și Bayer au anunțat extinderea colaborării lor strategice, începând cu noi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole