23.1 C
București
marți, 2 iulie, 2024

-

HomepageAdvGrup Şerban Holding a raportat un profit net de 4,5 mil. lei...

Grup Şerban Holding a raportat un profit net de 4,5 mil. lei în primele trei luni din 2024

Grup Şerban Holding (simbol bursier GSH), cel mai mare business antreprenorial din agricultură listat la Bursa de Valori Bucureşti, a încheiat primele trei luni din 2024 cu un profit net de 4,5 mil. lei, în scădere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, la afaceri de 130 mil. lei, cu 7% mai mari, conform datelor din raportul financiar trimestrial publicat la BVB.

Compania a realizat venituri totale de 155 mil. lei în T1/2024, în urcare cu 6% faţă de T1/2023 şi o EBITDA de 18,2 mil. lei, cu 42% mai mare.

În perioada de referinţă, Grup Şerban Holding a comercializat 38.152 de tone de cereale, cu 15% mai puţin faţă de T1/2023 şi a avut un volum de producţie panificaţie şi patiserie/cofetărie de 1.905 tone, plus 43%.

„În acest an, anticipăm o uşoară îmbunătăţire a producţiilor comparativ cu anul precedent, datorită implementării tehnologiei no-till pe majoritatea parcelelor neirigate.

În luna martie, estimăm o producţie semnificativ mai mare faţă de anul trecut, deşi condiţiile meteo nefavorabile vor limita aceste creşteri, rezultând producţii similare cu cele din anul anterior.

Observăm, de asemenea, o tendinţă ascendentă a preţurilor la cereale şi legume, o evoluţie care a început deja şi care se preconizează a continua.

În acelaşi timp, există semnale pozitive privind o posibilă scădere a dobânzilor, ceea ce ar reprezenta un avantaj pentru sectorul agribusiness şi accesul la finanţare bancară pentru GSH”, spune Nicolae Şerban, fondator, CEO şi preşedinte CA al companiei.

Compania are 500 de capete bovine şi 1600 capete ovine şi 162.000 de tone ca spaţii de depozitare. Suprafaţa cultivată este de 15.600 de hectare.

„Suntem încântaţi că am ales un moment propice pentru extinderea activităţilor noastre în sectorul zootehnic, concentrându-ne pe ovine, bovine şi miei.

Creşterea preţurilor pentru aceste produse creează oportunităţi de dezvoltare semnificative. În plus, se preconizează acordarea unor subvenţii mai mari, aspect ce va sprijini considerabil acest sector”, adaugă CEO-ul.

Anul acesta compania va avea cu 1000 de hectare mai multe terenuri irigate, iar fermele zootehnice evoluează şi ele, cu o capacitate de 1000 de capete de bovine de carne rasă Angus, 1600 capete de ovine rasă Ile de France şi 4000 capete de miei.

De asemenea, majoritatea proiectelor din cele 20 de milioane de euro planificate pentru anii 2024-2025 vor fi finalizate.

Printre aceste investiţii, din care 60% sunt fonduri europene nerambursabile, se numără construcţia de hale frigorifice noi cu o capacitate suplimentară de 15.000 de tone, o unitate pentru depozitarea şi ambalarea legumelor dotată cu o hală robotizată şi cu sortare optică, precum şi o fermă de găini ouătoare crescute la sol, cu o producţie anuală de 50 de milioane de ouă.

„Datorită noilor investiţii în realizarea cât mai multor etape din prelucrarea producţiei agricole, credem că cifra de afaceri va creşte semnificativ anul acesta.

Deşi nu putem şti cu siguranţă cum va evolua EBITDA, din ceea ce reiese din începutul anului 2024 şi percepţia noastră asupra pieţelor în care activăm, preconizăm o creştere a EBITDA datorită stabilizării preţurilor cerealelor pe piaţă. În general, în 2024, suntem mult mai încrezători faţă de 2023 şi credem că GSH şi majoritatea agricultorilor vor înregistra creşteri semnificative în acest an”, completează Nicolae Şerban.

Pe lângă proiectele de 20 de milioane de euro care vor fi implementate în 2024-2025, sunt şi alte investiţii majore planificate.

Proiectele în curs de aprobare, în valoare de 400 milioane de lei (80 de milioane de euro), includ extinderea capacităţii de depozitare frigorifică a legumelor cu încă 35.000 de tone, o hală complet automatizată pentru îngrăşătoria de tauri de carne, un proiect de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice şi o fabrică de procesare a cartofilor cu o capacitate de 45.000 de tone pe an pentru producţia de cartofi prăjiţi şi 15.000 de tone pe an pentru producţia de fulgi de cartofi.

Grup Şerban Holding are 317 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 95,8% de Lucian Nicolae Şerban. Acţiunile GSH înregistrează o creştere de 13,6% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 1,6 mil. lei, arată datele BVB.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Agreena anunță rezultatele parteneriatului cu WorldSkills

Agreena, compania daneză în creștere, ce face pionierat în...

OMV Petrom a încheiat un contract cu Expur pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat

OMV Petrom a încheiat un contract cu compania Expur pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat, ce va fi utilizat...

Jean Ionescu: În România, impactul secetei asupra agriculturii este din ce în ce mai evident și necesită soluții durabile

În ultimii cincizeci de ani, populația lumii a crescut semnificativ, iar Organizația Națiunilor Unite indică faptul că va ajunge...

DN Agrar Group devine Membru Asociat al ARIR

DN Agrar Group se alătură Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii ca Membru Asociat, informează ARIR. DN Agrar Group este...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole