Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării din Tulcea a început săptămâna aceasta emiterea noilor permise de pescuit comercial pentru locuitorii din rezervaţie, actele incluzând obligativitatea acestora de a raporta capturile de scrumbie, una dintre cele mai valoroase din punct de vedere economic.
Guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete, a amintit pentru AGERPRES că începând din acest an pescarii nu mai au dreptul să-şi ia un ajutor în barcă atunci când merg să prindă scrumbie şi a precizat că obligativitatea impusă în noile permise este de a raporta capturile din această specie.
Bulete a mai spus că există riscul de a stopa pescuitul unor specii, cât timp ele nu se regăsesc în capturile raportate de pescarii comerciali.
De altfel, captura totală admisibilă în Deltă la specii de peşti are la bază inclusiv raportările pescarilor comerciali, actul emis anul acesta prevăzând o cantitate totală de circa 3.189 de tone de peşte, cu circa 670 de tone mai mică decât cea alocată în anul 2021 şi cu circa 850 de tone mai mică decât cea alocată în 2017.
Până la finele prohibiţiei pescuitului, valabilitatea actelor pescarilor comerciali din Deltă s-a prelungit conform unui ordin al guvernatorului Rezervaţiei.
Prohibiţia pescuitului în România se va încheia în apele de frontieră cu Bulgaria şi Ucraina, inclusiv în golful Musura, pe data de 31 mai, în timp ce în celelalte ape de frontieră care constituie graniţă a României prohibiţia pescuitului va înceta pe data de 8 iunie.