-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Ucraina caută cumpărători pentru zahăr; cota de export în UE, aproape...

Reuters: Ucraina caută cumpărători pentru zahăr; cota de export în UE, aproape epuizată

Ucraina îşi va epuiza luna viitoarea cota de export de zahăr acordată de Uniunea Europeană pentru întregul an 2024 şi în aceste condiţii va trebui să-şi reducă suprafaţa însămânţată cu sfeclă de zahăr, cu aproape 20%, dacă nu va găsi alte pieţe de export, a declarat joi pentru Reuters un înalt oficial ucrainean.

La începutul acestui an, Comisia Europeană a propus mai multe măsuri destinate limitării intrărilor de produse agroalimentare din Ucraina, în încercarea de a calma protestele fermierilor nemulţumiţi de afluxul de importuri ucrainene ieftine apărut după debutul invaziei ruseşti.

Propunerea executivului comunitar, care are nevoie de aprobarea guvernelor statelor membre UE şi Parlamentului European, introduce o aşa-numită frână de urgenţă pentru cele mai sensibile produse (carne de pasăre, ouă şi zahăr) permiţând aplicarea de tarife vamale dacă importurile depăşesc nivelul mediu din ultimii ani.

‹ adv ›

Adjunctul ministrului Agriculturii, Taras Vîsoţki, a declarat pentru Reuters că ţara sa, care în 2024 intenţionează să rafineze 1,8 milioane de tone de zahăr, va putea să exporte 262.000 de tone de zahăr în blocul comunitar pe întreg parcursul anului 2024.

„Cel mai probabil, până la data de 5 iunie, încă înainte de intrarea în vigoare a acestei potenţiale decizii, cota va fi utilizată şi nu vom mai putea exporta spre UE până la 1 ianuarie 2025”, a spus Taras Vîsoţki.

Acesta a adăugat că, de la începutul anului şi până în prezent, Ucraina a exportat 220.000 de tone de zahăr spre UE.

Oficialul a mai spus că marii producătorii ucraineni de zahăr încearcă să găsească noi pieţe pentru producţia lor, iar Orientul Mijlociu şi Africa de Vest sunt posibile destinaţii atractive.

‹ adv ›

Vîsoţki a precizat că 30% din exporturile de zahăr ale Ucrainei în luna aprilie au mers spre ţări non-UE precum Camerun, Turcia, Israel şi Guineea.

„Sunt analizate de asemenea ţările asiatice. Dar în acest caz un factor important este Canalul Suez”, a precizat Vîsoţki.

Atacurile lansate de rebelii Houthi asupra navelor din Marea Roşie au dus la încetinirea schimburilor comerciale dintre Asia şi Europa via Canalul Suez.

Vîsoţki a informat că în 2024 fermierii ucraineni au menţinut nemodificată suprafaţa însămânţată cu sfeclă de zahăr, la aproximativ 240.000 de hectare, însă este posibil ca în 2025 această suprafaţă să fie redusă cu 20% dacă producătorii de zahăr nu vor găsi cumpărători pentru marfa lor.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Cerealele ucrainene, din nou subiect sensibil între Ucraina și Polonia. Kievul vrea extinderea tranzitului

Problema cerealelor ucrainene rămâne unul dintre cele mai sensibile...
‹ adv ›

Ucraina se pregătește pentru negocierile agricole cu UE: adaptarea la noile cerințe de mediu ar putea costa 2 miliarde de euro anual

Ucraina a intrat în etapa practică a pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar sectorul agricol trebuie să se...

Ucraina și UE ar putea crea un bloc agroalimentar care va acoperi până la 30% din exporturile agricole globale

Uniunea Europeană și Ucraina ar putea forma, după integrarea Ucrainei în blocul comunitar, unul dintre cei mai puternici actori...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole