8.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGrindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15...

Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

„Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanţa. Acesta este mesajul pe care l-am avut astăzi în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports).

Proiectul comun, cu o valoare de peste 82 de milioane de euro, dezvoltat deja cu Administraţia Portului Constanţa, în baza Memorandumului semnat în iunie 2022, a căpătat contur, iar pe 15 mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off)”, a precizat oficialul.

Ministrul de resort a adăugat că anul 2023 a fost unul al recordurilor absolute în ceea ce priveşte traficul de mărfuri în Portul Constanţa, „iar tendinţa de creştere se menţine şi în anii următori”.

„De aceea, suntem interesaţi de atragerea de finanţări pentru creşterea capacităţii portuare pentru reducerea timpilor de descărcare/încărcare a navelor, fluidizarea fluxului de nave în bazinele portului, extinderea capacităţilor de stocare şi a reţelelor rutiere şi feroviare din cadrul Portului”, a punctat demnitarul.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind expertiză şi finanţare pentru o serie de proiecte de interes internaţional.

„Am discutat astăzi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite.

Propunerile noastre au vizat în special sectoarele aerian, rutier şi feroviar. Mai exact, România îşi doreşte expertiză şi finanţare pentru o serie de proiecte de interes internaţional. Astfel, le-am transmis oficialilor emiratezi şi reprezentanţilor companiilor din EAU că avem deja primele rezultate ale cooperării dintre România şi Emiratele Arabe Unite. Mai exact, la jumătatea lunii mai, vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off), un proiect comun dezvoltat de compania portuară din Dubai (DP World) cu Administraţia Portului Constanţa, în baza memorandumului semnat autorităţile române şi emirateze”, a scris, joi, ministrul pe propria pagină de Facebook.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, autorităţile au în vedere continuarea acestei colaborări cu EAU şi pe alte proiecte.

Premierul Marcel Ciolacu efectuează, joi şi vineri, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze.

Oficialul român este însoţit de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM, Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanţa, Mihai Teodorescu. Miniştrii care fac parte din delegaţie au întrevederi oficiale cu omologii din Emiratele Arabe Unite. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Atenționare ANF: Viermele frunzelor de porumb

Primul focar de Viermele frunzelor de porumb Spodoptera frugiperda...
‹ adv ›

Ungaria: Recolta scăzută de floarea-soarelui susține prețul

Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, vara anului 2024 a afectat considerabil cultura de floarea-soarelui. Precipitațiile din toamnă au provocat...

Reuters: Fermierii ruși vor opta pentru culturi mai profitabile reducând din grâu

Fermierii din Rusia spun că vor cultiva mai puţin grâu după pierderile semnificative din acest an, trecând la culturi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole