BRGV Buzău: Spanacul de Malabar – Tehnologia de cultivare

Specialiștii BRGV Buzău au început studiul spanacului de Malabar după anul 1996, dezvoltând o bază valoroasă de germoplasmă la această specie.

Denumiri populare: spanac urcător, spanac roșu urcător, etc..

Familia: Basellaceae.

Denumire științifică: Basella spp. includ mai multe varietăți: Basella rubra L., Basella oleracea Landw., Basella lucida L., Basella japonica Burm.f., Basella cordifolia Lam., Basella nigra Lour., Basella crassifolia Salisb., Basella volubilis Salisb., Basella ramosa J.Jacq. ex Spreng.

Origine și răspândire: Originar din Asia tropicală, în special din zona Indiei, Noua Guinee și Africa. A fost răspândit în China, Africa tropicală, Brazilia, Belize, Columbia, Indiile de Vest, Insulele Fiji, etc.

Denumirea „spanac de Malabar” provine de la coasta Malabar din India. Recent, a fost introdus și în Europa, însă perioada exactă nu este cunoscută. În literatura de specialitate apare anul 1688 ca momentul în care a fost adusă pe teritoriul Turciei.

În urma aclimatizării și ameliorării, au fost obținute două genotipuri stabile, cu expresivitate fenotipică distinctă, care sunt în curs de omologare și brevetare. Una dintre varietăți aparține speciei Basella alba, iar cealaltă Basella rubra.

Astfel, în Catalogul Oficial al Plantelor Legumicole din România, echipa BRGV Buzău a înregistrat până în prezent un soi sub denumirea de „Ruben”, varietatea Basella rubra, iar în curs de omologare se află un alt soi sub denumirea propusă de Ludovic, din varietatea Basella alba.

Tehnologia de cultivare

Planta preferă solurile expuse la soare, climatul umed și altitudini de până la 500 m. La temperaturi scăzute, planta are viguroare redusă și producția este foarte slabă. Înflorirea este indusă de lunile cu zile scurte. Specia preferă solurile nisipoase, lutoase și bogate în materie organică cu pH-ul de 5.5-8.

Înființarea culturii se poate face prin răsad sau semănat direct. De menționat că are o rezistență mai mică la temperaturi scăzute față de spanacul comun și nu suportă înghețul.

Motiv pentru care, înființarea culturii în câmp prin semănat direct se face după 15 aprilie, în zonele mai calde și după 1 mai în zonele mai reci. Poate fi cultivat pe tot teritoriul țării noastre, atât în spații protejate cât și în camp, în sistem palisat.

Această sensibilitate la temperaturi scăzute împiedică germinarea optimă a semințelor, însă suportă foarte bine temperaturile ridicate, chiar și arșița din timpul verii. Producerea răsadului se poate face ca și pentru celelalte plante legumicole. Pentru câmp semănatul se face în prima decadă a lunii martie, iar plantatul în câmp se face după 15 aprilie, atunci când temperatura s-a stabilizat.

Pentru spații protejate reci semănatul se face în prima decadă a lunii februarie, iar plantatul în prima decadă a lunii aprilie. În spații protejate încălzite poate fi cultivat pe toată perioada anului.

Specia suportă mai multe scheme de înființare a culturii, atât în spații protejate cât și în câmp. O atenție deosebită trebuie acordată spațiului de nutriție și asigurarea în optim a spațiului de creștere și dezvoltare a plantei, avându-se în vedere că aceasta are aspect de liană și se dezvoltă puternic pe verticală.

În câmp, distanța de plantare între rânduri variază de la 70-120 cm și 35-40 cm între plante/rând cu mențiunea că trebuie asigurat sistem de susținere pentru palisare.

În spații protejate, distanța de plantare între rânduri trebuie să fie de minim 120-250 cm, în funcție de tipul constructiv și sistemul de mașini utilizat. Rezultate bune s-au obținut la Buzău atunci când cultura a fost înființată în spații protejate în benzi la 70 cm între rânduri și 2 m între benzi și 40 cm între plante/rând.

Frunzele se pot recolta pe toată perioada de vegetație a plantei, în mod eșalonat începând de primăvara devreme până la venirea înghețului.

De menționat că această specie rezistă foarte bine la temperaturi ridicate, poate fi cultivată cu succes pe toată perioada verii, asigurând frunze proaspete și de calitate, spre deosebire de spanacul comun care nu poate fi cultivat la temperaturi ridicate, deoarece emite cu rapiditate tije florale, iar cantitatea și calitatea producției scade semnificativ.

Se recomandă recoltarea eșalonată a frunzelor pentru a stimula planta să producă noi lăstari. Lucrările de îngrijire sunt cele curente, menținerea curate a culturii de buruieni prin efectuarea la nevoie a prășilelor mecanice și manuale și aprovizionarea ritmică cu apă.

O atenție deosebită trebuie acordată lucrării de palisat, sfoara care se leagă la bază tulpinii trebuie să aibă ochiul larg pentru a nu strangula planta care trebuie dirijată asemenea castraveților sau fasolei urcătoare, deoarece pe lângă tulpina centrală emite și numeroși lăstari laterali.

O altă lucrare specială aplicată speciei constă în cârnitul plantei ce se realizează prin ruperea vârfurilor de creștere, păstrând înălțimea dorită de cultivator și pe care spațiul o permite.

Potențialul de producție al acestei specii este foarte mare, se pot realiza peste 10 recoltări pe ciclu de producție.

De menționat că recoltarea la spanacul comun atinge producția de 10-15 t/ha pe toată perioada de vegetație, pe când spanacul de Malabar depășește această producție doar la o singură recoltare.

Planta este rezistentă la atacul agenților patogeni. Nu s-au înregistrat în România până în prezent pagube majore provocate de aceștia, motiv pentru care planta poate fi cultivată cu succes în sistem ecologic.

Spanacul de Malabar a fost inclus în kit-ul de semințe pus la dispoziție către BRGV Buzău în sistem gratuit la începutul campaniei de semănat / 2024, pasionaților de grădinărit din întreaga țară.