Fazele critice în nutriţia florii-soarelui sunt de la răsărire la formarea primei perechi de frunze adevărate, la formarea inflorescenţei şi la înflorire.
Lipsa unor elemente în perioada iniţială a creşterii se simte şi în fazele următoare de vegetaţie, chiar dacă în continuare plantele au condiţii satisfăcătoare de nutriţie.
Cea mai mare parte din elementele nutritive este consumată de plante într-o perioadă de 2 luni, care încadrează începutul înfloririi, acumulând 2/3 din N, P şi Ca; 3/4 din K şi 9/10 din Mg etc.
Floarea-soarelui consumă pentru 100 kg seminţe 4-6 kg N; 1,5-2,3 kg P2O5 şi 7,5-12 kg K2O.
Din totalul elementelor utilizate de cultura menţionată, pentru formarea seminţelor se consumă 65% din azot, 35% din fosfor şi 10% din potasiu.
Importanța azotului la floarea soarelui
Azotul are un rol deosebit pentru nutriţia florii–soarelui. Consumul maxim de azot este în perioada de la formarea capitulului până la înflorirea deplină.
Carenţa acestuia face ca plantele să rămână mici şi subţiri, cu suprafaţa foliară şi capacitatea ei de asimilaţie redusă, ceea ce duce la o slabă creştere a capitulelor şi seminţelor, ridicând însă procentul seminţelor seci.
Excesul de azot duce la o luxuriantă creştere vegetativă, în detrimentul celei generative, frunzele, fiind mai suculente, devin sensibile la boli şi dăunători. În consecinţă, scade conţinutul de ulei şi creşte cel de proteină.
Importanța fosforului la floarea-soarelui
Fosforul are un rol important la fructificare, sinteza glucidelor şi a lipidelor, avansând procentul de ulei în seminţe.
Într-un raport optim cu azotul, fosforul echilibrează creşterea vegetativă şi generativă, măreşte rezistenţa la boli şi secetă, contribuie la obţinerea unor seminţe cu valoare biologică ridicată.
În prima fază de creştere, utilizarea fosforului este lentă, avansând mult în perioada de formare a capitulului şi până la înflorirea totală.
Importanța potasiului pentru floarea soarelui
Potasiul are un rol determinant în nutriţia florii-soarelui, fiind consumat în cantităţi cu mult mai mari decât de alte culturi de câmp.
Totodată, spre deosebire de alte specii, rădăcinile acestei plante au o mare capacitate de a-l extrage şi din forme greu solubile ale solului.
Potasiul participă la metabolismul glucidic şi lipidic, influenţând direct conţinutul de ulei în seminţe. Carenţa de potasiu reduce creşterea vegetativă şi conţinutul de ulei, mărind sensibilitatea plantelor la boli şi secetă.
Azotul şi fosforul sunt eficient expediate din frunze şi tulpini în capitule (în seminţe) concomitent cu maturizarea lor. Potasiul este absorbit mai mult în tulpini decât în frunze şi are un aflux continuu spre capitul, catalizând formarea şi circulaţia glucidelor în procesele fosfolitice.
Unele microelemente (bor, molibden, fier, cupru etc.) au un rol important în echilibrarea nutriţiei minerale a florii-soarelui, în activitatea enzimică, acumularea proteinei, uleiului, majorând rezistența la boli și stresurile ecologice, etc.
Aplicarea îngrăşămintelor la floarea soarelui
Dozele de îngrăşăminte la floarea-soarelui se stabilesc în funcţie de producţia planificată şi de indicii agrochimici specifici ai câmpului, precum este indicat în tabelul 1 ce urmează:
Dozele orientative de N, P2O5, K2O ( kg/ha ) recomandate la floarea-soarelui, în funcţie de fertilitatea solului şi producţia scontată
Notă: La aplicarea gunoiului de grajd direct sub cultura florii-soarelui dozele se reduc cu 2 kg N/t, 1,5 kg P2O5/t şi 2,5 kg K2O/t, iar când se aplică gunoiul sub planta predecesoare, dozele se reduc cu 1 kg N/t, 1 kg P2O5/t şi 1 kg K2O/t.
Dozele de azot sunt recomandate în cazul cultivării florii-soarelui după grâu şi alţi predecesori de toamnă, cereale de primăvară, cartofi timpurii, (dozele de azot sunt mai mari cu 10 kg N/ha după porumb, 15 kg/ha după cartofi târzii şi sfeclă de zahăr).
Perioada de încorporare a îngrășămintelor la floarea soarelui
Timpul de încorporare optimă a îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu este perioada de toamnă, sub arătură, însă acestea se pot aplica şi la desprimăvărare, urmând să fie încorporate în sol cât mai adânc, prin lucrări cu cultivatorul.
O parte din îngrăşămintele cu P şi K se pot aplica împreună cu cele de N, odată cu semănatul. Îngrăşămintele cu azot se aplică fracţionat, la pregătirea patului germinativ, odată cu semănatul lângă rânduri, cu semănătoarea SPC-6, sau odată cu praşile.
Pe soluri cu fertilitate mai bună, doza de azot se administrează în două faze (la primele două praşile mecanice).
Pe soluri cu fertilitate mai slabă, azotul se va aplica: o treime la pregătirea patului germinativ şi câte o treime la praşile întâia şi a doua mecanice, folosindu-se dispozitivele speciale montate pe cultivator.
Dintre sursele de azot, floarea-soarelui valorifică bine îngrăşămintele lichide cu azot.
În cazul amestecului dintre îngrăşămintele lichide şi erbicide, se avea în vedere ca îngrăşămintele lichide să se adauge peste soluţia de erbicide şi nu invers.
Prin aplicarea îngrăşămintelor cu azot şi fosfor pe rând odată cu semănatul, dozele sunt cu 20-25% mai mici decât dozele optime recomandate în cazul aplicării prin împrăştiere.
Gunoiul de grajd administrat la floarea soarelui
Gunoiul de grajd dă rezultate bune la floarea-soarelui, sporurile de producţie fiind de 800-1000 kg/ha. Dozele recomandate sunt de 20 t/ha, pe soluri cu fertilitatea mai scăzută, care se suplimentează şi cu îngrăşăminte minerale (vezi nota la tabelul de mai sus).
Administrarea gunoiului de grajd trebuie să se facă toamna, sub arătura adâncă.
Plantele de floarea-soarelui prezintă, uneori, semne de suferinţă specifice dezechilibrelor de nutriţie cu microelemente, mai frecvente fiind carenţa de molibden (în primăverile mai răcoroase) şi cea de bor (în anii cu primăveri secetoase), carenţe care se combat prin încorporarea odată cu lucrările solului a 0,55 – 1,1 kg/ha molibdat de sodiu și 8-25 kg acid boric sau 13-39 kg borax.
Borul stimulează reducerea numărului seminţelor seci.
Fertilizarea foliară la floarea soarelui
Floarea-soarelui reacţionează la fertilizarea foliară. Se aplică două tratamente: primul în faza de 4-6 frunze, iar al doilea la începutul apariţiei capitulelor.
Se utilizează soluţii în concentraţie de 0,5 – 1,0% în volume de 300-500 l/ha la fiecare tratament. Este indicat să se adauge bor. Concentrația acestora în lichidul nutritiv trebuie să fie de 0,1-0,5% microîngrășământ.
Îngrăşămintele recomandate sunt cele cu conţinut mai mare de fosfor: Kristalon 13-40-13, Polyfeed 11-44-11, Solucat 11-40-11, Solucat 10-52-10, Kemira 6,4-11-31 etc.
În lipsa acestora se pot utiliza tipurile cu raporturi N:P:K egale.
Citește despre Cum să elaborați planul de fertilizare la culturile agricole.
Bibliografie:
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol. I. și a II, Chişinău, 2021
- Toma S., Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V.,ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, Ştiinţa, 2008, 214 p.
