-0.1 C
București
sâmbătă, 31 ianuarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleTransportatorii continuă protestele, se regrupează la Afumaţi

Transportatorii continuă protestele, se regrupează la Afumaţi

Transportatorii continuă protestele demarate miercuri, iar în acest moment se regrupează la intrarea în Capitală, la Afumaţi, a declarat vineri, Alex Perţea, reprezentantul transportatorilor care participă la protest.

„Suntem la intrare în Capitală. Suntem în curs de regrupare pentru a ne continua protestul. Ca şi locaţie nu suntem foarte hotărâţi care este direcţia din acest punct. Momentan suntem în regrupare. Suntem în zona Afumaţi, chiar la intrare, pe centură”, a spus Alex Perţea.

Întrebat dacă protestatarii se îndreaptă spre Guvern, el a menţionat că transportatorii nu s-au hotărât în această direcţie şi că „există o posibilitate, nu au nimic organizat în acest sens”.

‹ adv ›

El a mai spus că în acest moment la protest participă 70-80 de persoane, 30-40 de tractoare şi aproximativ 50 de camioane.

Transportatorii au declanşat miercuri proteste spontane, fiind nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA. De asemenea, reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Medicii veterinari protestează în Piața Victoriei. Finanțarea redusă și lipsa transparenței, principalele nemulțumiri

Medicii veterinari protestează luni, în Piața Victoriei, acuzând reducerea...
‹ adv ›

Protestele fermierilor se extind în Europa: Grecia, Franța, Germania și Belgia contestă acordul cu Mercosur

După blocajele din Grecia și manifestațiile spectaculoase din Franța, protestele fermierilor se extind în Germania și Belgia, unde acordul...

Protestele fermierilor din Grecia și Franța intră într-o nouă fază de tensiune

Negocierile dintre Guvernul grec și fermieri au ajuns într-un impas, după mai multe săptămâni de blocaje rutiere care au...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole