3.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANCPI asigură bugetul pentru înregistrarea sistematică în minim trei UAT din fiecare...

ANCPI asigură bugetul pentru înregistrarea sistematică în minim trei UAT din fiecare judeţ – Lege promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, potrivit căreia Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) are obligaţia să asigure anual fondurile bugetare necesare executării lucrărilor de înregistrare sistematică pentru un număr de minimum trei unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din cadrul fiecărui judeţ, nominalizate de către Consiliile judeţene.

„Prin derogare de la Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, în cazul contractelor de servicii de înregistrare sistematică şi acordurilor-cadru încheiate în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară, contracte în care s-a prevăzut o clauză de ajustare a preţului unitar al contractului, preţul contractului se va ajusta pe baza cererii formulate de prestator şi a indicelui preţurilor de consum, pentru restul rămas de executat”, mai prevede actul normativ.

De asemenea, acesta stipulează instituirea obligaţiei ANCPI de a încheia acte adiţionale pentru prelungirea termenelor de execuţie a lucrărilor de înregistrare sistematică contractate în cadrul Planului naţional de cadastru, includerea lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare în categoria lucrărilor finanţate prin acest plan, ajustarea preţului unitar/carte funciară de la 84 lei plus TVA de carte funciară la preţul de 109 lei plus TVA.

Totodată, legea propune modificarea art. II alin.(1) din Legea nr.185/2018, în sensul ca şefii serviciilor cadastru, şefii serviciilor publicitate imobiliară şi şefii serviciilor/birourilor/compartimentelor economic angajaţi ai ANCPI să redevină angajaţi ai oficiilor teritoriale în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea.

‹ adv ›

3 COMENTARII

  1. A ți făcut cadastrale ca cei mai incompetenți din pix a ți mutat tarlalele și parcelele cum a ți vrut și acum lumea trebuie sa ajungă la tribunal sa și rezolve problema cu ce ne ați ajutat ca acum nu face terenul cat face cheltuielile de judecata .Niște incompetenți nu degeaba iese testele pisa pe ultimul loc romanii analfabeți puși sa ne pună pe drumuri pana la urma faceți din nou colectivizarea comuniștilor ca nu a dispărut și asta se vrea .

    • Toate încurcăturile sau făcut datorita lipsei unei Legi prin care trebuia să interzică intabularea unei parcele de tern dintr-o anumită tarla în vederea înființării Cărții Funciare, fără a fi verificată poziționarea parcelei de către comisiile Primăriilor de punere în posesie a terenurilor agricole.
      Categoric că în acest mod nu ar mai fi existat niciun fel de încurcături în privința suprapunerilor de terenuri, ceea ce a determinat o situație complicată și greu de îndreptat.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Atenționare ANF: Viermele frunzelor de porumb

Primul focar de Viermele frunzelor de porumb Spodoptera frugiperda...
‹ adv ›

Ungaria: Recolta scăzută de floarea-soarelui susține prețul

Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, vara anului 2024 a afectat considerabil cultura de floarea-soarelui. Precipitațiile din toamnă au provocat...

Reuters: Fermierii ruși vor opta pentru culturi mai profitabile reducând din grâu

Fermierii din Rusia spun că vor cultiva mai puţin grâu după pierderile semnificative din acest an, trecând la culturi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole