Peisajul meteo se schimbă brusc în jumătate din țară. Vin ninsorile, iar meteorologii au emis alerte de viscol. Astfel, au fost anunțate intensificări ale vântului începând de joi seară în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei şi viscol la munte, fiind emis Cod galben.
De vineri la prânz până în ajunul Crăciunului, vântul va avea intensificări în toată ţara, iar în Maramureş şi Transilvania vor fi ninsori viscolite. Zona montantă înaltă se va afla sub avertizare Cod portocaliu de viscol. În Bucureşti, cerul va fi noros, iar vântul se va intensifica, de vineri. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben, valabilă de joi, de la ora 22.00, până vineri, la ora 12.00.
În acelaşi interval, va fi viscol în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în Carpaţii Orientali, cu vizibilitate scăzută. Vor fi rafale de 80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, de peste 90-100 km/h. Codul galben va fi în vigoare în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor şi în unele zone din Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita şi Mureş.
De asemenea, ANM a emis o avertizare Cod galben valabilă de vineri, de la ora 12.00, până duminică, la ora 10.00, fiind aşteptate intensificări ale vântului în toată ţara, viscol şi ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureş şi Transilvania.
Astfel, începând de vineri şi până la sfârşitul săptămânii, vântul va avea intensificări în toată ţara. La munte vor fi rafale de 90-100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei şi local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65-70 km/h şi pe arii restrânse 80 km/h.
În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55-60 km/h. În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25-30 l/mp şi peste 40-50 l/mp în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă, în Maramureş şi Transilvania temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă.
Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi şi în Moldova, în Crişana şi în Banat. Meteorologii au emis Cod portocaliu de viscol, începând de vineri, de la ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, pentru zona montană înaltă – judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Cluj şi Sălaj.
În Bucureşti, de joi, de la ora 22.00, până vineri, la ora 8.00, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de -1-0 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. De vineri dimineaţă până sâmbătă, la ora 8.00, cerul va avea înnorări şi trecător vor fi posibile ploi slabe.
Vântul va sufla moderat în prima parte a zilei, apoi se va intensifica treptat, urmând ca la rafală să se înregistreze viteze în general de 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade, iar cea minimă de 1-2 grade.
De sâmbătă dimineaţă până duminică, la ora 10.00, vremea va fi vântoasă pe tot parcursul intervalului şi vor fi rafale de 55-65 km/h. Cerul va fi mai mult noros, iar ziua temporar va ploua. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Vezi prognoza meteo în câmp pe Agmeteo.ro.