Programul Investalim nu a fost oprit înainte de termen, cererile urmând să se depună în continuare, până la data limită anunţată, respectiv 27 decembrie 2023, ora 16:30, informează luni Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Precizarea a fost făcută ca urmare a unor informaţii eronate apărute în spaţiul public cu privire la programul Investalim.
Potrivit sursei citate, depunerea cererilor de acord pentru proiectele de investiţii finanţate prin Investalim are altă dinamică în comparaţie cu cea specifică intervenţiilor din PS PAC 2027, de aceea ritmul depunerilor pentru Investalim nu este un indicator al performanţei acestui program.
De asemenea, proiectul depus în cadrul sesiunii 2023 a Investalim nu a fost retras şi este înregistrat în sistemul electronic de depunere a cererilor de acord disponibil pe www.afir.ro.
Potrivit ministerului Agriculturii, singura modificare în acest sens a fost „corectarea de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a modului de afişare a aplicaţiei de contorizare a proiectelor de investiţii depuse pentru finanţare prin Planul Strategic pentru PAC 2023 – 2027, acolo unde erau afişate iniţial şi cererile de acord depuse pentru sesiunea 2023 a Investalim”.
MADR subliniază că trebuie avut în vedere şi faptul că depunerea şi înregistrarea cererilor de acord nu se opreşte la atingerea sau depăşirea alocării financiare pentru respectiva sesiune şi astfel nu se poate închide sesiunea înainte de data limită.
Programul naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare Investalim se implementează în perioada 2023 – 2026 prin schema de ajutor de stat Investalim, care dispune de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat.
Sesiunea pentru depunerea cererilor de acord din 2023, cu o alocare totală de aproximativ 147,5 milioane de euro, s-a deschis în data de 27 octombrie 2023, ora 8:30.