2.5 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBloomberg: Ucraina sporeşte controalele asupra exportatorilor de cereale

Bloomberg: Ucraina sporeşte controalele asupra exportatorilor de cereale

Ucraina impune controale mai stricte traderilor de cereale pentru a majora veniturile, în vederea finanţării apărării pe timp de război, o decizie are ar putea complica şi mai mult livrările de la porturile ţării de la Dunăre şi Marea Neagră, transmite Bloomberg.

Cabinetul de Miniştri al Ucrainei va solicita exportatorilor de cereale şi seminţe oleaginoase fie să obţină licenţe, fie să furnizeze registre fiscale de dinaintea invaziei, a declarat pentru Bloomberg un oficial de la Kiev. Mecanismul va putea fi modificat, dacă situaţia se schimbă, a adăugat oficialul.

Guvernul vrea să elimine firmele fantomă, să repatrieze mai multe venituri în valută şi să colecteze mai bine impozitele, în condiţiile în care aliaţii Ucrainei analizează eforturile anti-corupţie.

‹ adv ›

Auditul exportatorilor a încetinit săptămâna aceasta livrările de produse agricole din porturile din regiunea Odesa, provocând nenumărate plângeri, în timp ce traderii care livrează cereale pe Dunăre au spus că problemele legate de documentele de export au provocat întârzieri masive în ultimele săptămâni.

„Schimbarea bruscă a reglementărilor a creat probleme pentru exportatori şi a provocat întârzieri masive”, a explicat traderul de cereale Filipe Pohlmann Gonzaga de la Bryce SA.

El are trei nave închiriate pentru a aduce grâne prin portul românesc Sulina de la Dunăre.

Birocraţia, alături de întârzierile provocate de supraaglomerarea canalului, vremea nefavorabilă şi operaţiunile de deminare fac ca încărcarea navei să dureze de aproape două ori mai mult, susţine traderul.

Una dintre nave aşteaptă de 11 zile în portul fluvial Reni, iar a doua aşteaptă de 14 zile să obţină aprobările pentru a trece prin Sulina, iar fiecare zi de întârziere poate provoca costuri suplimentare 4.000 dolari pentru staţionarea prelungită, a explicat traderul pentru Bloomberg.

Christina Serebryakova de la Atria Brokers a declarat că schimbările în declaraţiile vamale pentru exporturile de cereale, împreună cu perioada de aşteptare mai îndelungată pentru a traversa canalul Sulina, fac ca întârzierile să ajungă la o lună sau chiar mai mult.

„Cumpărătorii cer exportatorilor discounturi. Unele nave sunt blocate pe Dunăre sau la Sulina, deoarece traderii trebuie să modifice actele”, a explicat Christina Serebryakova.

Ucraina este unul dintre cei mai importanţi producători şi exportatori mondiali de produse alimentare, iar sectorul său agricol a fost, tradiţional, unul profitabil. Înainte de invazia rusească, Ucraina expedia cea mai mare parte a exporturilor via porturile de la Marea Neagră, care începând din luna februarie 2022 au fost complet sau parţial blocate.

După ce Rusia s-a retras în iulie din înţelegerea care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur, Ucraina a organizat un „coridor umanitar” pentru a ocoli blocada rusească de facto asupra porturilor sale din Marea Neagră. Guvernul de la Kiev a notificat atunci Organizaţia Maritimă Internaţională asupra stabilirii unei rute temporare de transport maritim, care trece şi prin apele teritoriale ale României.

Potrivit oficialilor ucraineni şi unor surse din sectorul transportului naval, peste 40 de nave au folosit până în prezent acest coridor şi au fost astfel exportate prin porturile ucrainene circa 1,5 milioane de tone de mărfuri.

Producătorii agricoli ucraineni au estimat săptămâna aceasta că până la 2,5 milioane de tone de produse alimentare ar putea fi exportate lunar prin acest coridor, ceea ce ar compensa aproape integral impactul deciziei Rusiei de a se retrage din acordul privind exportul cerealelor prin Marea Neagră.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Peste 35% din zaharul importat în UE e din Ucraina

Cota de import a zahărului din Ucraina în Uniunea...
‹ adv ›

Ucraina a recoltat 57,2 milioane de tone de cereale și oleaginoase

În Ucraina au fost recoltate 62,2 milioane de tone de culturi noi pe o suprafață de 16,8 milioane de...

Ucraina: Un nou atac asupra portului Odesa

La 7 octombrie, nava OPTIMA, sub pavilionul Palau, a fost ținta unui atac cu rachetă balistică rusească în timp...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole