13.8 C
București
duminică, 31 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVSA a amendat cu 265.000 de lei deţinători de depozite frigorifice cu...

ANSVSA a amendat cu 265.000 de lei deţinători de depozite frigorifice cu produse alimentare de origine animală

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi în valoare de 265.000 de lei, în urma unor controale inopinate derulate la depozitele frigorifice cu produse alimentare de origine animală din judeţele Arad, Bihor, Braşov, Iaşi, Prahova şi din Municipiul Bucureşti.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), la acţiunile de control au participat inspectori din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Bucureşti, Arad, Bihor, Braşov, Iaşi, Prahova, coordonate de reprezentanţi ai ANSVSA.

‹ adv ›

Pe durata controalelor s-au prelevat 23 de probe (18 probe din carne pasăre, trei probe din muşchi de porc, o probă din macrou şi o probă din burtă de vită) pentru determinarea prezenţei Salmonella spp şi Listeria monocytogenes, precum şi reziduuri de medicamente de uz veterinar, substanţe cu acţiune hormonală şi contaminanţi. Toate aceste probe vor fi analizate de către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară

De asemenea, a fost verificată procedura de rechemare a produselor de la consumatori, în situaţia depistării unor neconformităţi.

În total, au fost controlate 13 unităţi de depozite frigorifice, iar pentru neconformităţile constatate au fost aplicate nouă amenzi contravenţionale, în valoare totală de 265.000 de lei. În plus, pentru două unităţi au fost emise Ordonanţe de suspendare a activităţii.

Printre principalele neconformităţi constatate de către inspectorii sanitari veterinari s-au aflat: produse expirate identificate în spaţiile de depozitare, depozitarea necorespunzătoare a produselor, nerespectarea fluxului tehnologic, întreruperea lanţului frigorific şi depăşirea capacităţii de depozitare.

‹ adv ›

Totodată a fost reţinută oficial o cantitate totală de 1.131 kg (684 de kg de carcasă bovină şi 447 de kg de carne pasăre), care a fost dirijată pentru neutralizare la o unitate autorizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Agenda evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

‹ adv ›

Insectele în hrana animalelor: de ce o soluție promițătoare nu s-a impus în ciuda investițiilor

În ultimii ani, insectele au fost prezentate drept una dintre soluțiile care ar putea reduce dependența sectorului zootehnic de...

58 de soiuri de grâu și orz la Ziua Grâului Bărăgan 2026. Miza FAPPR – mult mai mare decât clasamentul unui singur sezon

58 de soiuri de grâu și orz au fost analizate la Ziua Grâului Bărăgan 2026, însă miza platformei Forumului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole