-

HomepageAdvUn agri-fintech regional îşi propune să sprijine agribusiness-ul românesc în sezonul de...

Un agri-fintech regional îşi propune să sprijine agribusiness-ul românesc în sezonul de toamnă cu 10 milioane de euro

Tarfin, agri-fintech-ul regional specializat în furnizarea de soluţii avansate pentru sectorul agricol prin intermediul platformei sale digitale, îşi propune să sprijine agribusiness-ul românesc în sezonul de toamnă cu o sumă totală de finanţare de 10 milioane de euro.

Conform sursei citate, compania a înrolat peste 200 de distribuitori în platforma online în cel de-al doilea an de activitate pe piaţa din România.

„Pe fondul unei pieţe agricole în schimbare, unde costurile inputurilor cresc constant, se conturează o nevoie esenţială de finanţare atât pentru fermieri, cât şi pentru distribuitori. Odată cu majorarea preţurilor la inputuri, atât fermierii, cât şi distribuitorii s-au confruntat cu provocări financiare semnificative, care au influenţat dinamica afacerilor locale”, a declarat Adina China Birta, director general al Tarfin România.

Astfel, datorită implicării investitorilor strategici ai companiei, Tarfin poate sprijini fermierii în sezonul de vânzări de toamnă, punând la dispoziţie peste 10 milioane de euro prin investiţii obţinute atât de la bănci locale, cât şi de la parteneri. Pe viitor, Tarfin urmăreşte diversificarea surselor de finanţarea pentru a accelera dezvoltarea afacerii.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), anul 2022 a adus o creştere economică de 4,8% pentru România în comparaţie cu anul precedent. Cu toate acestea, sectorul agricol a influenţat negativ evoluţia PIB-ului, înregistrând o scădere de 0,5%.

„Această dinamică a rezultat din diminuarea cu 11,6% a volumului de activitate din agricultură. Chiar dacă ponderea agriculturii în PIB a rămas constantă la 4,5% în 2022 în comparaţie cu anul precedent, aceste cifre reflectă nevoia semnificativă de sprijin financiar pentru fermieri în faţa provocărilor din ultimul an”, se menţionează în comunicat.

Totodată, printre obiectivele sezonului de vânzări de toamnă se numără şi introducerea unui nou tip de finanţare pentru combustibilul necesar în desfăşurarea activităţilor agricole. Potrivit sursei citate, această iniţiativă nu doar că va asigura o continuitate a activităţii în contextul fluctuaţiilor economice şi al preţurilor volatile ale combustibilului, dar favorizează şi dezvoltarea sectorului agricol prin promovarea unor practici responsabile faţă de mediul înconjurător.

„Pe lângă susţinerea directă a fermierilor, Tarfin se implică şi în dezvoltarea soluţiilor de finanţare adaptate la nevoile pieţei din ce în ce mai digitale, punând accentul şi pe aplicarea unor soluţii financiare specifice pentru magazinele online”, se precizează în document.

În contextul în care comerţul electronic câştigă din ce în ce mai mult teren, ajungând să reprezinte, în 2023, 22% din totalul vânzărilor globale cu amănuntul, această iniţiativă vine în întâmpinarea celor care activează în mediul virtual, oferindu-le resursele financiare necesare pentru a-şi extinde afacerile, a-şi diversifica produsele sau a investi în promovarea şi dezvoltarea tehnologică.

Tarfin este o companie fondată în 2017 în Turcia de către Mehmet Memecan. Compania îşi propune să faciliteze accesul fermierilor la finanţare rapidă şi convenabilă, cu ajutorul tehnologiei şi a unei reţele extinse de distribuitori.

Tarfin a primit asistenţă tehnică în raportare financiară şi audit independent în cadrul „Programului de pregătire înainte de investiţii” al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în 2019. În 2020, Tarfin a avut dreptul la asistenţă tehnică oferită companiilor de microfinanţare în cadrul Programului pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială (EaSI) al Comisiei Europene.

Adv
Adv
Advertoriale și comunicate de la cele mai importante companii și organizații din agrobusiness-ul românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Producții de până la 5,9 tone/ha la rapiță în Oltenia. Ce hibrizi au ales fermierii

În campania de recoltare din această vară, hibrizii de...

Europrogress aniversează 40 de ani și vine la INDAGRA 2026 cu oferte speciale pentru investițiile în sere

Europrogress, producătorul italian de sere profesionale, aniversează în 2026 patru decenii de activitate și pregătește oferte speciale pentru fermierii...

ISAGRI România anunță oficial numirea lui Louis De Taffin în funcția de Manager de Vânzări

ISAGRI România anunță oficial numirea lui Louis De Taffin în funcția de Manager de Vânzări. Cu formare de inginer...

De la fluxurile globale de capital la Balcani: ce va influența piețele cerealelor în 2026/27

Grain Academy 2026 reunește la Sofia peste 200 de companii din 16 țări, alături de analiști internaționali și lideri...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole