România a solicitat Comisiei Europene prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina până la sfârşitul acestui an, introducerea de două noi produse în listă, dar şi acordarea unui sprijin pentru fermierii români de 30 euro/pe tonă pentru exportul cerealelor din România, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Șeful de la Agricultură a transmis că a semnat deja un acord cu alte patru state afectate de războiul de la graniţa României, respectiv Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia, pentru prelungirea restricţiilor până la 31 decembrie 2023.
În opinia sa, Comisia Europeană nu ar avea argumente ca să nu prelungească interdicţia importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui din Ucraina şi după data de 15 septembrie, mai ales că ministrul ucrainean al Agriculturii a confirmat că România nu este piaţă de desfacere pentru cerealele ucrainene.
Ministrul a transmis că a mai solicitat Comisiei acordarea unui sprijin pentru fermierii români de 30 euro pe tonă pentru exportul cerealelor din România.
Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii a subliniat că analizează suplimentarea listei supusă interdicţiei cu două noi produse, respectiv miere şi ulei.
Întrebat dacă va lua o decizie similară Poloniei, care a anunţat recent că va menţine interdicţia asupra importurilor de cereale din Ucraina în cazul în care CE nu o va prelungi după data de 15 septembrie, ministrul Agriculturii consideră că România nu trebuie să fie agresivă, iar Comisia va înţelege, prin dialog şi cu argumente, că fiecare fermier întâmpină greutăţi.
Potrivit lui, în cazul în care CE nu prelungeşte interdicţia, România va decide la nivel de guvern ce măsuri vor putea fi luate pentru a evita perturbări majore ale pieţei.