15 C
București
luni, 13 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAPIA derulează campania de control a cererilor de plată depuse de fermieri

APIA derulează campania de control a cererilor de plată depuse de fermieri

Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură derulează în această perioadă campania de control a cererilor de plată depuse de fermieri în Campania 2023.

Noua perioadă de programare 2023-2027 aduce ca noutate în materie de controale, completarea metodelor de verificare deja existente (controlul clasic pe teren) cu o nouă abordare, respectiv controlul prin monitorizare.

Controlul prin monitorizare reprezintă o procedură de observare, de urmărire și de evaluare regulată și sistematică a tuturor criteriilor de eligibilitate, angajamentelor sau altor obligații care pot fi monitorizate cu ajutorul datelor obținute de la sateliții Sentinel ai programului Copernicus sau al altor date cu valoare cel puțin echivalentă, astfel încât să se ajungă la o concluzie cu privire la eligibilitatea ajutorului sau a sprijinului solicitat.

Astfel printr-un algoritm de inteligență artificială dezvoltat pe baza unei serii cronologice de imagini provenite de la sateliții Sentinel 1 și 2, în combinație cu informațiile conținute în declarațiile fermierilor, prin generarea de markeri relevanți și utilizarea de tehnici de „Machine Learning”, se identifică categoria de folosință a terenului, tipul culturii agricole, stadiul lucrărilor minime efectuate: arat / însămânțat, data de răsărire, cosit / pășunat, recoltat, suprafețe incendiate, suprafețe inundate, suprafețe care nu au utilizare agricolă în interiorul parcelelor de referință, etc.

Pentru fiecare parcelă agricolă rezultatele controlului prin monitorizare vor fi evaluate într-un sistem de tip semafor care generează informațiile minime necesare pentru a accepta/respinge conformitatea parcelelor agricole declarate de fermieri, astfel:

  • Verde (Green) = parcelă evaluată și confirmată ca fiind conformă cu condițiile schemei/măsurilor de sprijin declarate.
  • Galben (Yellow) = parcelă evaluată dar pentru care nu există dovezi suficiente pentru a confirma sau respinge schema/măsura de sprijin declarată.
  • Roșu (Red) = parcelă evaluată și confirmată ca fiind neconformă cu condițiile schemei/măsurilor de sprijin declarate.

Parcelele în cazul cărora rezultatul algoritmului nu corespunde declarației fermierului și sunt evaluate cu culoarea ,,roșie” vor face obiectul unei acțiunii de follow-up – de clarificare cu fermierul a neconformităților rezultate în urma procesului de monitorizare.

La fel ca în fiecare an, APIA efectuează și controale clasice pe teren la fermierii selectați în eșantionul de control, în perioada iulie – octombrie. Pentru fiecare scop de control se are în vedere perioada relevantă de verificare, în funcție de intervenția/ măsura de sprijin solicitată la plată. Totodată se ține cont de perioadele relevante de verificare în ceea ce privește respectarea de către fermieri a normele de condiționalitate.

Controlul clasic pe teren, presupune verificarea măsurilor specifice/ condițiilor minime/ angajamentelor și/sau a standardelor de condiționalitate și ecocondiționalitate.

Verificarea anumitor cerințe sau condiții specifice sunt delegate de APIA unor instituții cu atribuții în domeniul respectiv.

Astfel, Autoritatea Nationala Fitosanitara (ANF) efectuează verificările privind cerințele legale în materie de gestionare privind utilizarea produselor de protecție a plantelor, SMR 7 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare si SMR 8 utilizarea durabilă a pesticidelor, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), prin unitățile din subordine, efectuează controlul și supracontrolul cerințelor legale în materie de gestionare privind siguranța alimentară (SMR 5 și 6) și bunăstarea animalelor (SMR 9—11) în exploatațiile non-profesionale și comerciale de animale și în ferme vegetale, iar Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) realizează controlul la fața locului privind verificarea condițiilor de eligibilitate pentru solicitanții ajutoarelor naționale tranzitorii pentru speciile ovine și caprine și a sprijinului cuplat pentru venit în sectorul zootehnic, în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri, derulate de APIA.

Ca în fiecare an, instituția noastră se bazează pe cooperarea și sprijinul fermierilor pentru ca această activitate să se desfășoare în cele mai bune condiții.

„Mulțumesc colegilor mei care în această perioadă sunt pe teren pentru realizarea controalelor, pentru profesionalismul cu care își desfășoară activitatea,” Adrian Pintea, Director General APIA.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA primeşte cereri de plată pentru prima împădurire

Fermierii care vor să beneficieze de schema de ajutor...
‹ adv ›

Plăţi de peste 80 milioane euro realizate de APIA şi AFIR în ultimele trei zile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au efectuat plăţi de...

APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii din cadrul Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de astăzi, 09 mai 2024, eliberează adeverințe pentru...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole