6.5 C
București
duminică, 8 februarie, 2026
IT
MD

-

HomepageAdvGrupul ProCredit a inaugurat propriul parc fotovoltaic în Kosovo

Grupul ProCredit a inaugurat propriul parc fotovoltaic în Kosovo

Grupul ProCredit, care activează, în principal, în Europa de Sud-Est şi de Est, a inaugurat în 5 iulie propriul său parc fotovoltaic – ProEnergy – în Lipjan, în apropiere de Pristina, Kosovo.

Potrivit grupului, parcul fotovoltaic de 3 MWp a fost iniţiat şi implementat ca un proiect comun între Banca ProCredit din Kosovo şi ProCredit Holding şi a costat aproximativ 2,5 milioane de euro.

Parcul Fotovoltaic ProEnergy este primul parc solar din Kosovo deţinut de un grup bancar. Producţia anuală preconizată a parcului solar de 3 MWp este de 3.711 MWh, care va putea alimenta până la 450 de gospodării cu un consum de electricitate mediu lunar de până la 700 kWh.

În acest mod, Grupul ProCredit contribuie la tranziţia energetică în Kosovo unde 90% din electricitatea generată în 2022 a provenit din centrale electrice pe bază de cărbune, cu emisii de gaze cu efect de seră şi riscuri pentru sănătate şi mediul înconjurător, se precizează în comunicat.

Parcul fotovoltaic inaugurat în Kosovo se află în curs de certificare, conform etalonului Gold Standard, iar energia curată pe care o produce va ajuta pe viitor la compensarea în mod semnificativ a emisiilor Scope 1 şi Scope 2 la nivelul Grupului.

„În calitatea noastră de grup bancar orientat spre dezvoltare sustenabilă, noi, la ProCredit, ne aflăm într-o poziţie unică prin care ne aducem contribuţia la tranziţia energetică. Investiţia noastră în parcul fotovoltaic ProEnergy din Kosovo scoate în evidenţă în mod clar seriozitatea abordării noastre. La nivelul Grupului ProCredit urmărim să promovăm necesitatea dezvoltării surselor de energie regenerabile, precum şi să consiliem şi să sprijinim clienţii în planurile lor de tranziţie energetică, contribuind, astfel, la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris privind schimbările climatice”, a declarat Hubert Spechtenhauser, preşedintele Consiliului de Conducere al ProCredit General Partner AG.

La sfârşitul lunii martie 2023, creditele verzi au reprezentat 20,2% din portofoliul de credite al Grupului ProCredit. Acest procent reprezintă credite în valoare totală de 1,2 miliarde de euro destinate investiţiilor în eficienţă energetică, energie regenerabilă sau altor investiţii verzi.
O treime din aceste credite acordate sunt utilizate deja pentru proiecte de energie regenerabilă.

Până la data de 31 martie 2023, aproximativ 370 milioane de euro au fost puse la dispoziţie pentru finanţarea unui număr de 1.370 de investiţii fotovoltaice. Circa 1.000 din aceste investiţii în panouri fotovoltaice au fost realizate de către întreprinderile mici şi mijlocii sau de către persoane fizice, în timp ce restul fac parte din iniţiative de finanţare pentru alte tipuri proiecte.

Pe termen mediu, ponderea acestor credite din portofoliul total al grupului urmează să fie extinsă la 25%.

În România, în decembrie 2022, portofoliul de credite verzi al ProCredit Bank depăşea 80 de milioane de euro, reprezentând o pondere de peste 22% din portofoliul total de credite al băncii.

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit.

Adv
Adv
Advertoriale și comunicate de la cele mai importante companii și organizații din agrobusiness-ul românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Agrii România lansează pachetele Sfera: soluții integrate pentru cereale și rapiță

Biosfera Agrii 2026 a debutat ca un eveniment de...

Fondurile AFIR 2026 prind valoare când alegi utilajele potrivite. Soluțiile DELTATEH pentru fermieri

În 2026, programele de finanțare AFIR vin cu oportunități pentru fermele din România, de la tineri fermieri aflați la...

Iulia Blagu, câștigătoare TalentA: „Am ales să procesăm cerealele prin măcinare pe piatră. Avem un control mai bun asupra vânzărilor”

Sprijinirea femeilor din agricultură reprezintă o investiție strategică în viitorul unor sisteme alimentare reziliente, incluzive și sustenabile. Ca parte...

Nufarm celebrează 20 de ani de parteneriat și evoluție pe piața din România

Nufarm a marcat 20 de ani de prezență pe piața din România printr-un eveniment aniversar special, organizat într-un cadru...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole