Cultivarea porumbului pe areale cu condiţii agroclimatice diferite, de la câmpie până la zonele deluroase, prin extinderea treptată a suprafețelor determinată de nevoile stringente ale cultivatorilor privind asigurarea furajelor concentrate pentru animale evidenţiază în acelaşi timp şi o diversitate a metodelor de combatere a buruienilor.
Porumbul este mai sensibil la competiţia cu buruienile în timpul primelor faze de vegetaţie. Creşterea plantelor în prima săptămână este foarte lentă şi în această perioadă buruienile se instalează rapid şi încep să fie competitive/concurente cu plantele tinere.
Maximul competiţiei porumbului cu buruienile este frecvent întâlnit timp de 2-6 săptămâni de la semănat. Perioadă care coincide cu germinarea, creşterea şi dezvoltarea speciilor de buruieni termo higrofile (iubitoare de căldură şi apă) la începutul verii.
De aceea atenţia tuturor cultivatorilor de porumb, imediat după semănat, se concentrează asupra menţinerii unui câmp liber de buruieni (curat) în această perioadă critică. Măsurile de control integrate pentru controlul eficient al buruienilor includ rotaţia culturii, lucrările solului, metodele de fertilizare, 1-2 praşile mecanice şi manuale şi controlul chimic.
Controlul buruienilor prin rotaţia culturii
Cultivarea porumbului în rotaţii de trei ani cu soia sau mazăre şi grâul de toamnă contribuie la reducerea gradului de îmburuienare şi îmbunătăţeşte productivitatea porumbului prin aportul de azot fixat biologic în sol ca urmare a simbiozei dintre sistemul radicular al leguminoaselor şi bacteriile din genul Rhisobium spp.
Controlul buruienilor prin pregătirea unui pat germinativ eficient
Efectuarea arăturii adânci de toamnă, uniforme, la adâncimea de 28 – 30 cm urmată primăvara devreme de o lucrare cu grapa cu discuri şi efectuarea unei lucrări cu combinatorul înainte de semănat conduc la realizarea unui pat germinativ curat de buruieni.
Controlul buruienilor prin îmbunătăţirea practicilor de fertilizare
Fertilizarea chimică în benzi la 5-10 cm lateral de rândul de semănat şi aplicarea îngrăşămintelor foliare pe rând fac ca îngrășămintele să fie mai accesibile pentru porumb decât pentru buruieni.
Controlul buruienilor prin praşile mecanice şi manuale
- Când porumbul ajunge la stadiul de trei frunze complet formate se efectuează praşila mecanică (cu cultivatorul) între rânduri.
- Lucrarea se repetă la intervale de 14-15 zile.
Controlul chimic al buruienilor
- În ultimii ani, odată cu apariţia unor noi tipuri de erbicide (sulfonilureice şi combinate) selective pentru plantele de porumb, în tehnologia de combatere a buruienilor, în afara metodelor preventive şi agrotehnice s-a impus tot mai mult utilizarea metodei chimice prin aplicarea de noi tipuri de erbicide în special pentru combaterea buruienilor problemă (Sorghum halepense., Elymus repens).
- Stabilirea corectă a dozelor şi epocilor de tratament se va face în funcţie de rotaţia culturilor, tipul de sol, conţinutul în humus şi argilă, speciile de buruieni dominante. Principalele specii de buruieni întâlnite frecvent în cultura porumbului.
Combaterea dăunătorilor
Pagubele cauzate de principali dăunători la porumb, variază de la an la an dar şi de la o regiune la alta, fiind cuprinse între 5-15%. În condiţiile din ţara noastră, cel mai temut dăunător este gărgăriţa frunzelor (Tanymecus dilaticolis), sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis) iar în ultimul timp viermele vestic al rădăcinilor de porumb.
Gărgăriţa frunzelor, răţişoara porumbului sau gărgăriţa de porumbişte (Tanymecus dilaticolis) este o insectă polifagă. Planta gazdă care răspunde în cel mai înalt grad cerinţelor insectei este porumbul, care asigură condiţii optime nu numai pentru adult dar şi pentru dezvoltarea larvelor.
Distrugerea plantelor de porumb începe chiar din faza de răsărire. Se formează prima frunză dar apoi gărgăriţele distrug plantele până la nivelul solului. Culturile cu care porumbul intră în rotaţie şi atacate frecvent de acest dăunător sunt: floarea-soarelui, fasolea, soia şi sfecla de zahăr. Principala măsură de combatere o constituie astăzi tratarea seminţelor, în funcţie de gradul de periculozitate cu substanţele avizate.
Prin evitarea monoculturii de porumb se asigură o protecţie excelentă, deoarece dăunătorul depune ouăle aproape în exclusivitate în culturile de porumb, iar larvele nou apărute în anul următor, trebuie să găsească şi să se hrănească rapid, într-o perioadă scurtă, de 3 zile de la eclozare pe rădăcini de porumb.
În lipsa acestei culturi larvele pier. Nu se impun încă măsuri de combatere chimică, decât în cazurile izolate, unde s-au semnalat daune apreciabile, să se evite cultivarea porumbului pe acele sole.
Controlul chimic
Tratamentul chimic al seminţelor, prin rezultatele foarte bune obţinute, reprezintă principala posibilitate de salvare a culturilor de porumb puternic infestate cu dăunătorii de sol, deoarece, în prezent, în mod practic, nu există alte metode chimice de combatere a lor, care să fie la fel de eficace şi economice precum tratarea seminţelor cu anumite produse chimice specifice.
În condiţiile actuale, de existenţă a unei puternice fărâmiţări a solelor, cu numeroase parcele mici, uneori este dificil de stabilit rolul asolamentului în prevenirea atacului gargariței frunzelor.
Astfel, există pericolul ca, în solele din imediată vecinătate a soldelor de porumb în monocultură, dacă se cultivă porumb sau floarea-soarelui şi în special când aceste culturi răsar mai devreme, să se realizeze infestări ce pot produce daune apreciabile.
Combaterea bolilor
Porumbul ocupă zone întinse pe glob, cu caracteristici climatice diferite, care influenţează atât producţiile ce se obţin, cât şi starea fitosanitară a acestei culturi. Numărul agenţilor patogeni la porumb este foarte mare şi invadează toate organele plantei, din momentul germinaţiei şi până la recoltare iar infecţiile pe ştiuleţi şi boabe continuă şi în timpul păstrării. Alături de viroze, principalele boli ale porumbului sunt fuzariozele, helmintosporioza, tăciunele prăfos al inflorescenţelor, ruginile, mozaicul european, tăciunele comun.
- Tratarea seminţelor cu fungicide se efectuează, de obicei, în staţiile de uscare şi calibrare, dar şi în unitatea agricolă respectivă, dacă aceasta dispune de maşini bine reglate, care să asigure acoperirea uniformă a seminţelor, folosirea strictă a dozei şi respectarea riguroasă a măsurilor de protecţia muncii.
- În cazul insecticidelor, tratamentul seminţelor se face diferenţiat, în funcţie de grupa de toxicitate căreia îi aparţin produsele recomandate.
Sistemul integrat de combatere
Pentru prevenirea pierderilor datorate bolilor este necesară aplicarea unui sistem (program) de combatere integrată. Acest program ar trebui să cuprindă folosirea hibrizilor rezistenţi, seminţe de bună calitate şi tratate înaintea semănatului, rotaţia culturii, lucrarea solului uniformă, distrugerea şi încorporarea cât mai completă a resturilor vegetale, fertilizarea echilibrată, controlul insectelor şi buruienilor, recoltarea, condiţionarea şi păstrarea în condiţii optim și controlul chimic.
Controlul prin utilizarea hibrizilor rezistenţi
Este metoda cea mai eficientă şi totodată economică de combatere a bolilor porumbului, în special a celor produse de Gibberella sp., Helminthosporium sp., Ustilago zeae, Sorosporium holci-sorghi, Puccinia sorghi, Nigrospora oryzae ş.a. Deşi, nici un hibrid nu prezintă rezistenţă la toate bolile sunt hibrizi cu rezistenţă combinată la boli.
Controlul prin calitatea seminţei şi semănatului. Sunt admise pentru sămânţă numai loturile de hibridare recunoscute în timpul vegetaţiei ca fiind sănătoase. Prin condiţionarea centralizată în staţii de uscare şi calibrare sunt îndepărtate seminţele mici, şiştave, infectate cu fuzarioză. Pentru tratarea seminţelor de porumb pot fi folosite produse organomercurice, care previn atacurile de Pseudomonas holci, Fusarium sp., Nigrospora oryzae, Ustilago maydis, Diplodia zeae, Sorosporium holcisorghi.
Managementul recoltării şi păstrarea porumbului
Porumbul se recoltează la maturitate deplină care se realizează aproximativ în 55 – 60 zile după ofilirea mătăsii la ştiuleţi. Recoltarea porumbului poate fi realizată manual sau mecanizat:
- manual necesită multă forţă de lucru dar este încă mult folosită;
- mecanizată se poate face sub formă de ştiuleţi sau sub formă de boabe.
Perioada optimă de recoltare mecanizată sub formă de ştiuleţi începe când umiditatea boabelor a ajuns la 30-32% şi se încheie când aceasta este cuprinsă între 24-26%. Recoltarea mecanizată sub formă de boabe începe când umiditatea boabelor este sub 25%. După recoltare boabele trebuie uscate la umiditatea de păstrare (sub 14%).
