19.5 C
București
vineri, 26 iulie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCE a prelungit restricţiile cu privire la importul de cereale din Ucraina până...

CE a prelungit restricţiile cu privire la importul de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie

Ministrul Agriculturii din Polonia a anunţat luni că a primit un draft de reglementare de la Comisia Europeană, prin care este prelungit embargoul care vizează importurile de cerealele din Ucraina până la data de 15 septembrie, transmite Reuters.

La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Aceste ţări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă.

Executivul comunitar a spus că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.

‹ adv ›

Comisia a informat anterior că ar putea extinde restricţiile la importurile de cereale din Ucraina şi dincolo de 5 iunie, dacă situaţia excepţională va continua.

„Am primit de la Comisia Europeană un draft al unei noi reglementări care interzice importurile a patru produse în cele cinci ţări. Data prevăzută în draft este 15 septembrie”, a scris ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, într-o postare pe Twitter.

„Acesta este doar un draft, dar eu sper că va intra în vigoare începând de mâine”, a adăugat oficialul polonez.

Anterior, UE a liberalizat toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autorităţile de la Kiev să contracareze invazia rusească. Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu au mai putut fi exportate pe mare din cauză că porturile ucrainene au fost blocate din cauza războiului.

Săptămâna trecută, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a făcut un apel pentru eliminarea necondiţionată a tuturor restricţiilor la export impuse produselor agricole ucrainene cu ocazia discuţiilor cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ucraina anunţă sechestrarea unei nave acuzate că transporta cereale din peninsula Crimeea ocupată

Autorităţile ucrainene au anunţat joi sechestrarea unei nave cargo,...
‹ adv ›

Reuters: Exportul de cereale ucrainene prin Portul Constanța a scăzut cu 44% 

Exportul de cereale, din ianuarie până în mai, prin portul românesc Constanța a scăzut cu 44%, până la 3,5...

Măsurile UE de sprijin comercial pentru Ucraina au intrat astăzi în vigoare

Suspendarea taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către Uniunea Europeană a fost prelungită cu încă un...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole