7.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvHanga: Tranzacţia Agricover - cel mai mare IPO din Europa Centrală şi...

Hanga: Tranzacţia Agricover – cel mai mare IPO din Europa Centrală şi de Est din 2023

Oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni a Agricover va fi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est din 2023, a declarat, luni, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

„Suntem într-un context, dacă vorbim despre România, aproape de un conflict, este normal să vedem o încetinire a activităţii. Vedem o scădere a lichidităţii în 2023 la Bursă. Pe de altă parte, vedem nişte tendinţe care-mi dau tonus, să spun aşa. Mă uitam la top 8 IPO-uri. În primul trimestru în Europa, din top 8 IPO-uri trei au avut loc în Turcia. Adică vedem un shift al unui centru de greutate. Nu ştiu dacă va fi un trend pe termen lung, dar vedem că se întâmplă lucruri în zonă, care nu erau asociate tradiţional cu dezvoltarea pieţei.

În al doilea rând, nu vorbesc despre Hidroelectrica, vorbim despre Agricover, o tranzacţie care acum este în derulare. Va fi cel mai mare IPO din Europa Centrală şi de Est din 2023 şi, dacă ne uităm chiar la nivelul Europei, la cifrele raportate în primul trimestru, Agricover, cu cele aproape 100 de milioane, dacă va fi închisă acolo, se află în top 10 tranzacţii la nivel european, la nivel de Estul Europei. Aici, cred că vedem o încetinire care e cumva normal legată de creşterea dobânzilor. Cred că suntem aproape de plafon.

Deja sunt estimări din partea analiştilor că Rezerva Federală va începe să scadă dobânzile începând cu jumătatea a doua a anului. Sunt deja mesaje şi la noi. Probabil Banca Centrală Europeană mai are încă doi-trei paşi de făcut din punct de vedere al creşterii dobânzilor în Europa”, a spus Hanga, la conferinţa „Top Tranzacţii 2023: Piaţa de M&A încotro? Merge piaţa locală în aceeaşi direcţie cu cea globală sau e contra curentului?”.

În opinia acestuia, Banca Naţională s-a mişcat mai repede, deja semnalizează trendului de creştere a dobânzilor şi probabil va începe, spre finalul anului, dacă şi inflaţia scade, o discuţie legată de reducerea dobânzilor. Preşedintele BVB susţine că, odată ce contextul va deveni mai constructiv, o să vedem o amplificare a activităţii pe pieţe.

„Cred că Hidroelectrica va constitui un semnal foarte important legat de piaţa românească, pentru că, evident, la dimensiunea aşteptată, undeva la 2 miliarde de euro, va fi de departe cea mai mare tranzacţie din Europa din 2023, la cifrele pe care le vedem acum. Deci, da, sunt lucruri care ne pun pe hartă şi cred că ne pun pe hartă într-un context în care, dacă ne uităm la România, suntem în anul 2023, suntem la aproape 35 de ani după schimbarea prin care am trecut, după intrarea în economia de piaţă, multe dintre companiile mari româneşti au fost înfiinţate în anii ’90, au acum 20-25 de ani de istorie.

Au fost înfiinţate atunci de oameni care aveau probabil 30-40 de ani, care se apropie acum de transferul puterii, de primul schimb de generaţii şi cred că aceasta e o perioadă interesantă şi pentru industria de private equity şi pentru Bursa de Valori Bucureşti, pentru că Bursa poate să constituie o soluţie pentru mersul înainte al companiilor româneşti. Deci, cred că trecem printr-o perioadă interesantă. Vom trece printr-o perioadă interesantă”, este de părere Hanga.

Agricover
Agricover
Grupul Agricover este principalul jucător din agribusiness-ul românesc, cu o activitate de peste 20 de ani.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o...

Premieră mondială: Corteva anunță grâul hibrid non-OMG

Corteva a anunțat pe 18 noiembrie o descoperire revoluționară pentru una dintre cele mai importante culturi alimentare din lume...

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și Bayer au anunțat extinderea colaborării lor strategice, începând cu noi...

Agritechnica 2025: Înregistrări deschise pentru expozanți

Agritechnica 2025, cel mai mare târg mondial de utilaje agricole, se va desfășura între 9 și 15 noiembrie, la centrul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole