16 C
București
vineri, 17 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleDăunători la răsaduri – cum îi identificăm și combatem

Dăunători la răsaduri – cum îi identificăm și combatem

Pe lângă bolile ce pot afecta răsadurile, daune tinerelor plante le pot produce și dăunătorii. Atunci când vorbim despre problemele ce ar putea apărea la răsaduri, trebuie să cunoaștem faptul că orice schimbare în culoarea și forma frunzelor răsadului ar trebui analizată.

Dacă măsurile nu sunt luate la timp, afidele, tripșii, acarienii, musculițele albe sau chiar unii dăunători din sol pot distruge complet plantele tinere.

În continuare, vorbim despre principalele simptome și dăunători ce trebuie luați în calcul.

Citește mai multe despre De ce se frânge, stopează în creștere sau cade răsadul – 8 cauze.

Afide la răsaduri

Afidele sunt insecte foarte vorace și se înmulțesc rapid. Prezența acestora duce la schimbarea formei și culorii frunzelor: acestea se îndoaie și se deschid la culoare.

De asemenea, pe frunzele răsadurilor apare roua de miere – secreții lipicioase dulci ale afidelor, care sunt un mediu favorabil pentru reproducerea ciupercilor patogene.

Inspecția regulată a răsadurilor, precum și crearea condițiilor optime de creștere, vor ajuta la prevenirea apariției afidelor. Printre aceste măsuri se numără:

  • menținerea temperaturii diurne la nivelul de 20-24°C, iar a temperaturii nocturne – 16-18°C (în funcție de cerințele speciei);
  • udare regulată cu apă calitativă, la temperatura camerei;
  • aranjarea plantelor în așa fel încât frunzele lor să nu se atingă între ele.

Dacă totuși afidele au apărut pe răsaduri, dar nu sunt multe, insectele pot fi distruse manual, iar răsadurile în condiții de casă pot fi pulverizate cu o soluție de săpun de rufe (25-30 g la 1 litru de apă).

În cazul unui număr mare de afide, trebuie întreprinse măsuri complexe, cum ar fi instalarea capcanelor lipicioase galbene, utilizarea insectelor utile, realizarea tratamentelor cu produse de uz fitosanitar ce conțin sulfoxaflor – Closer 3 ml/10 l de apă), tau-fluvalinat (Mavrik 5 ml/10 l apă), acetamiprid (Mospilan 3 g/10 l apă).

Tripși la răsaduri

trips rasaduri

Tripșii sunt insecte de dimensiuni foarte mici, majoritatea adulților ating o dimensiune de doar 1 mm, larvele sunt și mai mici.

Tripșii sunt periculoși prin faptul că sug sucul de la plante, lăsând mici pete argintii la locul „mușcăturii”. În timp, aceste pete cresc, se îmbină și acoperă întreaga frunză.

Combaterea tripșilor este la fel anevoioasă, astfel că este necesară respectarea mai multor măsuri preventive, cum ar fi utilizarea semințelor de calitate, a substratului dezinfectat, dar și plasarea capcanelor lipicioase pentru monitorizare sau captare în masă.

Pentru combatere se utilizează insecticide cum ar fi cele ce conțin spinosad (Laser 5 ml/10 l apă), ciantraniliprol (Minecto Alpha 5 ml/10 l apă aplicat radicular, acetamiprid (Mospilan 3 g/10 l apă), abamectin (Vertimec 10 ml/10 l apă).

Tripsul poate provoca daune mari plantelor, sunt greu de găsit și încă mai greu de combătut.

Musculița albă la răsadul de legume

Musculița albă se hrănește cu sucul răsadurilor. Sugând sucul din frunze, larvele și adulții secretă enzime lipicioase, roua-de-miere. Roua-de-miere este un mediu perfect pentru dezvoltarea ciupercilor (genurile Capnodium, Alternaria, Fusarium, Penicillium etc.).

De regulă, musculița albă apare în încăperi cu temperatură ridicată și umiditate scăzută. Ventilați în mod regulat camera, plasați recipiente largi cu apă lângă plante pentru a crește umiditatea aerului, astfel apariția musculițelor albe poate fi evitată.

De asemenea, nu uitați să inspectați periodic răsadurile și în condiții de casă. Când apare un dăunător, acesta poate fi pulverizat cu o infuzie de usturoi și de atârnat lângă răsaduri capcane lipicioase.

Pentru a pregăti infuzia, tocați 2 căni de căței de usturoi, transferați masa rezultată într-un borcan de sticlă, turnați 1 litru de apă și acoperiți cu un capac. După 5 zile, infuzia va fi gata. Pentru a pulveriza răsadurile, diluați două linguriță din infuzia rezultată în 1 litru de apă.

Condiţie obligatorie la stropitul chimic este pulverizarea dedesubtul frunzelor, fiindcă acolo se localizează musculiţa și formează colonii: astfel și eficacitatea devine mai înaltă.

Dacă populaţiile vor depăși PED, atunci la răsadurile de tomate, vinete, ardei etc. se va aplica Mospilan (acetamiprid), Mavrik 2F (Tau-fluvalinat), Actellic 50 EC (pirimifos-metil) sau alte produse disponibile pe piață.

Detalii despre Musculița albă de seră – dăunător de temut la legume.

Acarieni la răsaduri

În cazul acarienilor dăunători, în spațiile de creștere a răsadurilor sau la plantele deja plantate se poate utiliza preventiv acarianul prădător Amblyseius în pungi.

Acarianul este practic invizibil pentru ochiul uman. Este posibil să înțelegeți că dăunătorul s-a instalat pe răsaduri numai atunci când frunzele încep să se ofilească și să se îngălbenească, iar pe reversul lor apar mici puncte negre. Cu deteriorarea gravă a plantelor, pe frunze apar pete clorotice cu necroză punctată.

Dacă observați puncte negre pe partea inferioară a frunzelor, încercați să pulverizați plantele în mod regulat cu apă. Dacă dăunătorul a reușit să atace în mod serios răsadurile, utilizați insecticide.

Larve de Sciaridae la răsaduri

Cele mai mari daune aduse răsadurilor, în cazul unul substrat de creștere necorespunzător, sunt cauzate de muștele din sol aparent inofensive. Mușculițele adulte mici, cu aripi transparente, nu fac rău ele înșiși, dar depun ouă în solul umed.

Larvele albe eclozate din ele cu cap negru și corp segmentat, mânâncă resturile organice, rădăcinile și tulpinile plantelor. Să depistați acest dăunător este destul de simplu: trebuie doar să afânați ușor solul.

Aspectul slab al răsadurilor, care nu mai crește, va spune și despre activitățile „subversive” ale larvelor.

Dacă observați mici muște negre care zboară deasupra răsadurilor, atunci trebuie să luați măsuri urgente atât contra insectelor adulte, cât și a larvelor acestora.

Primul lucru necesar de făcut este să împiedicați reproducerea muștelor de sol. Și pentru aceasta, stratul superior al solului trebuie să fie uscat: larvele eclozează din ouă numai într-un mediu umed. Prin urmare, udați răsadurile doar la rădăcină. Nu va fi de prisos ca în recipientele cu răsaduri să presărați argilă fină expandată sau nisip grosier uscat.

Într-un astfel de substrat, sciaridele nu vor depune ouă, deoarece ouăle în acest mediu vor muri.

Dacă larvele au eclozat deja, înlocuiți stratul superior de sol în recipiente sau utilizați o soluție de insecticid, care trebuie aplicate pe suprafața solului cu încorporarea ulterioară.

De asemenea, trebuie de luptat cu insectele zburătoare. Puteți folosi capcane cu bandă lipicioasă, puteți încerca să colectați muștele cu un aspiratorul sau să porniți fumigatorul pentru o perioadă de timp.

În serele sau solariile comerciale, pentru controlul muștelor sciaridae sunt utilizate insecte utile cum ar fi acarianul prădător Stratiolaelaps scimitus sau Macrocheles robustulus, nematodul Steinernema Feltiae.

daunatori răsadul de legume

Vezi și De ce se alungește răsadul – 5 greșeli de evitat.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fertilizarea tomatelor – sfaturi și perioade recomandate

Tomatele se bucură de o popularitate mare la cultivare,...
‹ adv ›

De ce se usucă fructele abia formate la castraveți. Vezi cauze și sfaturi

Fructele de castravete se pot îngălbeni și pot cădea din diverse motive. Unele dintre ele nici nu depind de...

Irigarea pepenelui verde – recomandări

Culturile din familia Cucurbitaceae (pepene verde, pepene galben, castravete) au, de obicei, un sistem radicular amplasat în straturile superioare...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole