2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDaea: Reducerea preţului laptelui la raft cu cel puţin 20% nu se...

Daea: Reducerea preţului laptelui la raft cu cel puţin 20% nu se va repercuta la fermieri

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, susţine că fermierii nu vor fi nevoiţi să vândă mai ieftin laptele procesatorilor, pentru a putea fi aplicată reducerea cu cel puţin 20% a preţului la raft, însă acest lucru va fi urmărit săptămânal împreună cu cei implicaţi pe lanţul de producţie şi instituţiile responsabile.

„Chiar acum câteva minute am încheiat întâlnirea de trei ore cu tot lanţul de producţie, înţelegând aici producătorii de lapte, procesatorii şi retailerii, ocazie cu care am analizat pe fiecare judeţ în parte care este situaţia privind scăderea preţului la lapte. Atenţie s-a convenit să se facă reducerea la cele două produse, lapte de 1,5% grăsime şi lapte de 3,5% grăsime.

Nu la toate produsele. Am putut constata că există această preocupare şi iată că s-a materializat, iată că sarcina dată de premier se execută. Am convenit cu retailerii, în prezenţa Consiliului Concurenţei, instituţia statului care urmăreşte implementarea acestei măsuri, să ne întâlnim săptămânal, iar până la sfârşitul săptămânii cei din comerţ ne-au asigurat că vor fi peste tot aceste reduceri, în aşa fel încât ţara să recunoască şi consumatorul să recunoască reducerea aceasta de care vorbeam”, a declarat, marţi, Petre Daea, la Digi 24.

Întrebat ce se întâmplă în condiţiile în care fermierii spun că procesatorii le-au scăzut preţurile de preluarea laptelui, ministrul Agriculturii a răspuns:

„Sub nicio formă. Urmărim această situaţie”.

„Tocmai de aceea ne-am adunat şi ne întâlnim în fiecare săptămână ca lucrurile acestea să nu se repercuteze la fermieri, să nu ne întâlnim cu aceste atitudini, zic eu, neconforme şi lipsite de temei, ca procesatorii să se ducă în faţa fermierilor cu oferte de preţ la preluare mai mic. Sub nicio formă, urmărim această situaţie. De aceea am instituit acest mod de lucru săptămânal, lunea la orele 16:00, să avem întâlnirea de lucru între cei care sunt pe lanţul acesta de producţie şi cu decizia la ei, în aşa fel încât lucrurile să fie în regula normală pe care a stabilit-o premierul şi pe care ne-am angajat să o urmărim”, a adăugat şeful MADR.

Toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de provenienţă românească, de la 1 mai, a anunţat recent Consiliul Concurenţei.

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente.

Ne aşteptăm că, în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă a reprezentanţilor fermierilor, procesatorilor din industria alimentară, Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

Astfel, reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat...
‹ adv ›

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut miercuri dimineaţa o întâlnire de lucru cu o delegaţie a...

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole