Politicianul Dorin Florea, fostul primar al municipiului Târgu Mureş, consideră nejustificate reacţiile unor oficiali împotriva protestului fermierilor care a dus la blocarea circulaţiei cu peste 200 de tractoare, arătând că politicienii români se comportă de parcă România ar avea o experienţă capitalistă de câteva sute de ani.
Potrivit acestuia, agricultorii români traversează cea mai grea perioadă, pentru că şi-au însuşit un parcurs foarte greu, fiind la prima generaţie de capitalişti şi au responsabilitate uriaşă.
Dorin Florea crede că dacă se doreşte capitalism în România şi economie de piaţă, se impune ca sectorul agricol să fie considerat o prioritate.
Peste 200 de tractoare au blocat, vineri, circulaţia în municipiul Târgu Mureş, în timpul unui protest al fermierilor împotriva preţurilor de dumping practicate prin desfacerea produselor agricole ucrainene, precum şi împotriva preţurilor la produsele lactate şi la lapte practicate de lanţurile de magazine.
Deşi protestul a fost autorizat să se desfăşoare pedestru în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, iar tractoarele şi utilajele agricole să fie staţionate în două zone bine delimitate, în urma presiunii exercitate de fermieri prin blocarea unor artere principale de circulaţie din Târgu Mureş, s-a permis desfăşurarea protestului motorizat în centrul municipiului, fapt ce a stârnit reacţii din partea unor oficiali.
Anul trecut m-am hotarit sa fac si eu agricultura,am luat in arenda 48 ha ,am depus cerere la apia, dar ghinion nu mi sa dat subventia pe motiv ca nu sint fermier activ si ca nu am avut venituri agricole pina in prezent nu-i corect pentru ca si eu ca si ceilalti fermieri am lucrat terenul si iar ghinion a venit si seceta peste noi iar despagubiri puza nu spune nimeni daca ne mai da vreun leu
Nu prea am văzut tractoare românești pe la protestele țăranilor din România. Auzi măi, fermieri, sună mai sexi. Mulți au avut ocazia să își etaleze tractoarele. Dacă era pe bune protestul se bloca toată țara, orașe, comune, sate, nu doar în câteva locuri. Iar Ucraina să stea în banca ei. Huooo hoții,