19.8 C
București
vineri, 1 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrețurile ridicate ale mărfurilor vor fi resimțite foarte curând de către consumatori

Prețurile ridicate ale mărfurilor vor fi resimțite foarte curând de către consumatori

Saltul preţurilor mărfurilor ar putea fi resimţit de consumatori în perioada următoare printr-un cost sporit al bunurilor esenţiale, afirmă Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul casei de brokeraj XTB România, menţionând că, în Europa, porumbul este cu peste 35% mai scump faţă de finalul lunii martie 2020, iar grâul cu peste 22%.

„În Europa, porumbul este cu peste 35% mai scump faţă de finele lunii martie de acum un an, iar grâul cu peste 22%. Având în vedere creşterea înregistrată la nivelul petrolului, al altor produse din energia fosilă, al metalelor industriale (cuprul a avansat cu peste 77% în ultimul an, până la sfârşitul lui martie) un salt al inflaţiei este de aşteptat.

Deşi pieţele indică o anume preocupare faţă de dinamica generală a preţurilor, Fed şi alte bănci centrale majore privesc riscurile inflaţioniste drept temporare. Este de urmărit cu atenţie segmentul materiilor prime în perioada următoare (1-2 trimestre)”, explică într-o analiză de piaţă Claudiu Cazacu.

‹ adv ›

Potrivit analizei, fără o ajustare corectivă vizibilă de două cifre a mărfurilor principale, consumatorii pot resimţi, în cele din urmă, un cost sporit al bunurilor esenţiale.

„În privinţa sectorului agricol, local, acesta se profilează ca un câştigător al tendinţelor curente, orientate de asemenea favorabil pe termen scurt. Pentru PIB-ul României ar putea fi o veste bună.

Reţinem totuşi că, în special în agricultură, estimările sunt supuse unor masive incertitudini date de variabilele numeroase implicate, de la vreme şi factori naturali până la ritmul pieţelor internaţionale”, a subliniat Claudiu Cazacu.

Reprezentanţii XTB susţin că, miercuri, s-au petrecut mişcări importante pe bursa de materii prime de la Chicago (CME), unde porumbul şi soia au crescut cu limita maximă permisă faţă de sesiunea anterioară. În termeni procentuali, saltul a fost de 5,1% pentru soia şi 4,6% pentru porumb.

„Grâul a fost impulsionat cu 2,9%, la rândul său fiind deseori corelat parţial cu porumbul. Variaţii pozitive a înregistrat porumbul miercuri şi la Matif, bursa europeană, avansând cu 2,7% la 216,75 euro/tonă”, mai arată analiza.

Potrivit XTB, faţă de anul precedent, o creştere de 1%, respectiv 5% a suprafeţelor cultivate este considerată insuficientă în raport cu cererea.

„China a redevenit anul acesta prima destinaţie pentru bunurile agricole ale SUA, susţinând atât preţurile cât şi profitul fermierilor.

Importurile în creştere au stat, de altfel, la baza unor aşteptări ridicate pentru suprafeţele noi plantate cu soia şi porumb, pregătind astfel reacţia pronunţată la anunţul Departamentului de Agricultură al SUA atunci când ştacheta înaltă nu a fost atinsă”, se menţionează în analiză.

Totodată, trendul porumbului pe piaţa futures americană este, în ultimele luni, ascendent. Preţurile sunt aproape de vârful ultimilor 8 ani, după o creştere de peste 60% de la minimele din august (pentru contractul cu scadenţa mai) până miercuri la închidere. Pe de altă parte, boabele de soia se află la sub 2% de vârful ultimilor şapte ani.

„Raportările poziţiilor non-comerciale mari pentru porumb (cei care nu sunt producători) pentru 23 martie arată o poziţionare long (pe creştere) de 538.700 de contracte, cu peste 29.000 peste săptămâna precedentă.

Am putea spune, din aceste date, că piaţa se aştepta încă de acum aproape o săptămână la o tendinţă de creştere a preţurilor”, mai arată analiza.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

Cu birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa, XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume inclusiv FCA şi KNF.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole