0 C
București
vineri, 8 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSprijin cuplat pentru cultura de orez - 605 euro

Sprijin cuplat pentru cultura de orez – 605 euro

Sprijinul cuplat pentru venit – orez, intervenție prevăzută prin Planul Național Strategic 2023-2027, presupune acordarea unei plăți unice pe hectarul eligibil, cuplată de producția vegetală.

Alocarea financiară orientativă pentru anul 2023 (contribuția Uniunii în EUR) este de 3.630.000,00 Euro, cu un cuantum unitar planificat de 605 Euro.

Suprafața planificată pentru care se acordă sprijinul este de 6.000 ha.

‹ adv ›

Beneficiari eligibili:

Solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru acordarea sprijinului cuplat prevăzute de legislația națională, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul cuplat pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul Politicii Agricole Comune (planuri strategice PAC) și finanțate de Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și Fondul European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) 1305/2013 și (UE) 1307/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului.

Criterii de eligibilitate:

  • Fermierul trebuie să desfășoare o activitate agricolă pe teritoriul României, cu respectarea definiției fermierului activ prevăzută în legislație;
  • Fermierul este beneficiar de BISS și utilizatorul unei suprafețe agricole, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrație și Control (IACS) și care are categoria de utilizare teren arabil;
  • Fermierul exploatează un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha;
  • Fermierul trebuie să facă dovada valorificării unei producții minime anuale de orez, conform legislației naționale;
  • În situația în care fermierul are și calitatea de procesator, acesta face dovada procesării prin documente contabile interne;
  • Fermierul trebuie să facă dovada că utilizează sămânță certificată, conform legislației în vigoare.

Sprijinul va fi direcționat către fermele care cultivă orez și va contribui la:

  • asigurarea menținerii nivelurilor de producție și a locurilor de muncă;
  • îmbunătățirea competitivității;
  • asigurarea unui venit pentru fermieri în vederea evitării abandonului activității.

Pentru detalii privind Sprijinul cuplat pentru venit – orez accesați acest link.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA a autorizat plăți de peste 600 mln de euro pentru 571.110 fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează...
‹ adv ›

APIA: 17.638 de beneficiari vor primi ajutoare pentru motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina...

APIA a efectuat plăți în avans de peste 109 mln de euro în cadrul Campaniei 2024

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură(APIA) informează că în perioada 16 – 21.10.2024, a autorizat la plată în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole