Observatorul laptelui va fi prima structură care va monitoriza piaţa laptelui şi a produselor lactate, informează miercuri un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Actul normativ aprobă Ghidul de definiţii şi termeni folosiţi în industria laptelui, stabilind aspecte ce vizează constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor.
Acestea se realizează de către reprezentanţi ai autorităţilor cu atribuţii în domeniu, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii şi prin inspectorii abilitaţi din cadrul compartimentelor de inspecţii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene.
MADR asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor individuale, prin adoptarea de măsuri administrative, organizatorice şi tehnice de protejare, de prevenire a accesului, difuzării, înstrăinării şi distrugerii neautorizate a acestora.
Observatorul laptelui şi al produselor lactate este organismul de legătură cu Observatorul pieţei laptelui din Uniunea Europeană, constituit la nivelul Comisiei Europene, în vederea implementării mecanismelor organizaţiilor comune de piaţă care constituie şi gestionează baza de date a sectorului lapte şi produse lactate, în vederea elaborării măsurilor de piaţă în acest domeniu prin întocmirea lunară a rapoartelor punctuale şi/sau generale, precizează MADR.
Furnizorii de date pentru mecanismul de piaţă Observatorul laptelui şi al produselor lactate sunt: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Agenţia Naţională Pentru Zootehnie Prof. Dr. G. K. Constantinescu (ANZ), Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), Autoritatea Vamală Română.