5.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvCum alegi drona agricolă potrivită pentru ferma ta?

Cum alegi drona agricolă potrivită pentru ferma ta?

Activitățile agricole de astăzi arată complet diferit de cum erau chiar și acum 10 ani. Noile tehnologii au permis fermierului modern să optimizeze fiecare parte a operațiunilor,  de la efectuarea tratamentelor și a fertilizanților, până la monitorizarea inteligentă a stării de sănătate a culturilor și a realizării hărților de aplicare variabilă.

Dronele și alte tipuri de vehicule aeriene fără pilot (UAV) au jucat un rol important în această transformare. Dronele agricole – sunt următorul pas în acest proces și pot fi folosite pentru orice: de la agricultura de precizie și optimizarea managementului câmpului până la pulverizarea pesticidelor, împrăștierea eficientă a îngrășămintelor sau controlul buruienilor.

În cele din urmă, acest lucru permite reducerea costurilor de operare, îmbunătățirea calității recoltei și creșterea randamentelor în procesele de producție.

Există deja pe piață suficienți producători și comercianți de drone agricole. Acest lucru confirmă faptul că tehnologia avansează, iar producătorii sunt preocupați să dezvolte produse competitive care să schimbe fața agriculturii în beneficiul fermierilor. 

Din experiența de pilot certificat de UAV și inginer agronom, am extras o serie de aspecte pe care să le urmărești atunci când urmează să achiziționezi o dronă agricolă. 

Patru caracteristici esențiale ale unei drone agricole:

  1. Dronă special concepută pentru agricultură. 

Sistem de pulverizare care să distribuie uniform soluția pe unitatea de suprafață cu posibilitatea de reglare în timp real a dozei în funcție de viteza de înaintare. Autoghidare cu precizie de centimetru (RTK). Sistem de radare cu capacitatea de detectare și evitare automată a obstacolelor.

2. Software și telecomandă dedicată

Componenta software este foarte importantă pentru îmbunătațirea calității operațiunilor și siguranța în timpul zborului. Totodată, o telecomandă de control special concepută asigură folosirea fără întrerupere și utilizarea cu precizie atât în modul autonom cât și în modul manual.

Tot la capitolul software se adaugă existența unei platforme online de stocare a informației privind parcelele prelucrate împreună cu aplicația de procesare și realizare a hărților de aplicare precise.

3. Capacitatea echipamentului de a face distribuția variabilă a îngrășămintelor și a soluțiilor lichide folosind o hartă anterior generată. 

Capacitatea unei drone de a face distribuirea variabilă a îngrășămintelor și pesticidelor ar trebui să fie o dotare standard pentru fiecare dronă. Astfel, obiectivele de protecție a mediului și economia de pesticide vor putea fi atinse cu ușurință.

4. Mod specializat de zbor și pulverizare pentru livezi

Zborul deasupra unei livezi sau plantații horticole are particularitățile sale. Păstrarea parametrilor de zbor și pulverizarea eficientă în coronamentul pomilor poate fi realizată doar prin existența unui mod dedicat cu care drona trebuie să fie dotată.

Tehnologia dronelor agricole este în continuă evoluție, ceea ce o face excelentă pentru operațiunile agricole și ne oferă următoarele avantaje:

  • Viteză și eficiență. Prelucrare rapidă și de înaltă calitate a câmpurilor – dronele au o zonă de pulverizare destul de largă. Prin urmare, sunt capabile să fertilizeze și să pulverizeze pe un teren de până la 16 hectare într-o oră.
  • Economii duble – de bani și timp. Într-adevăr, cu utilizarea dronelor agricole nu mai trebuie să cheltuiți bani pe combustibil pentru tractor sau să pierdeți mult timp realimentând cu apa utilajul de pulverizat;
  • Manevrabilitate bună și ghidare ușoară. Dronele agricole zboară cu ușurință peste diverse obstacole, datorită dimensiunilor lor compacte pot zbura liber între copaci, astfel încât pot fi folosite în livezi și vii;
  • Gamă extinsă de sisteme și funcții. Cu ajutorul funcțiilor încorporate, al echipamentelor suplimentare și sistemelor de protecție, dronele pot efectua zeci și sute de operațiuni și pot fi folosite în diverse scopuri agricole.

Există și dezavantaje:

  • Putere limitată, ceea ce face imposibilă ridicarea unei sarcini mari în aer (deocamdată în UE 40 kg).
  • Timp de zbor limitat – depinde de baterie: cu cât capacitatea acesteia este mai mare, cu atât drona poate zbura mai mult (în majoritatea cazurilor, timpul de zbor nu depășește 30 de minute).
  • Volum limitat al rezervorului (maximum 30 l), astfel încât drona nu poate pulveriza suprafețe mari într-un singur zbor.

Cu toate acestea, există foarte puține dezavantaje ale tehnologiei agricole inovatoare. Sunt puține și mărunte, multe dintre ele sunt deja în curs de eliminare.

Având în vedere că drona agricolă are mai multe avantaje decât dezavantaje, în scurt timp ne putem aștepta că acestea vor putea înlocui într-o mare măsură utilajele convenționale tractate.

Mai mult, de mai bine de un an, dispozitivele de acest fel au fost atent dezvoltate, îmbunătățite de producători și testate pentru a le crește capacitățile și funcțiile. Pentru mai multe informații, consultări și achiziții ne puteți contacta la datele de mai jos:

DroneBox | Drone Box S.R.L., Dealer Autorizat DJI Agriculture în Romania.

2 COMENTARII

  1. Bună ziua Dl. Maroiu Bogdan, revenim către Dvs cu un apel telefonic în cel mai scurt timp.

    Vă mulțumim.

    Cu respect.

    DroneBox | DRONE BOX SRL
    Dealer Autorizat DJI Agriculture în Romania
    dronebox.ro

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Premieră mondială: Corteva anunță grâul hibrid non-OMG

Corteva a anunțat pe 18 noiembrie o descoperire revoluționară...

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și Bayer au anunțat extinderea colaborării lor strategice, începând cu noi...

Agritechnica 2025: Înregistrări deschise pentru expozanți

Agritechnica 2025, cel mai mare târg mondial de utilaje agricole, se va desfășura între 9 și 15 noiembrie, la centrul...

Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,37 mln lei, în scădere cu 1%

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 43,374 milioane lei, în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole