27.8 C
București
duminică, 23 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrognoza agrometeorologică până pe 5 ianuarie: temperaturi, starea culturilor

Prognoza agrometeorologică până pe 5 ianuarie: temperaturi, starea culturilor

În această perioadă va predomina o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 2…14°C, mai ridicată cu 1…11°C în raport cu normele climatologice, în toate zonele de cultură. Temperatura maximă a aerului se va situa între 6…18°C, la nivelul întregii ţări.

Temperatura minimă a aerului va oscila între -2…9°C în cea mai mare parte a regiunilor, cele mai scăzute valori fiind posibile în zonele depresionare, unde vor fi condiţii de producere a brumei.

‹ adv ›

Sub aspect pluviometric, sunt posibile precipitaţii sub formă de ploi locale, reduse cantitativ, acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, în majoritatea zonelor de cultură.

Rezerva de umiditate a solului

Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în Maramureș, Oltenia, Banat, Crișana și Transilvania, pe suprafețe extinse din Muntenia și Moldova, izolat estul Dobrogei.

Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată, puternică și local extremă) se vor înregistra în cea mai mare parte a Dobrogei, local în estul, sudul și sud-estul Moldovei, nordul, izolat nord-estul, sud-estul și sudul Munteniei.

‹ adv ›

În condițiile agrometeorologice menționate, datorită regimului termic din aer şi sol mai ridicat decât în mod obişnuit, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale cerealierelor de toamnă vor evolua în general normal în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonelor depresionare nordice şi centrale, unde procesele vegetative se vor desfășura ușor mai lent.

La culturile de orz şi grâu de toamnă, funcţie de data semănatului se vor înregistra fazele de răsărire (70-100%), apariţia frunzei a treia (50-100%) şi înfrăţire (30-100%). Starea de vegetaţie a plantelor se va prezenta bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive.

Rapiţa se va afla predominant în faza de dezvoltare a aparatului foliar, (5-9 frunze), cu o uniformitate şi vigurozitate a culturilor în general medie şi slabă.

Speciile pomicole şi viticole îşi vor continua repausul vegetativ, acestea având în general o bună rezistenţă la temperaturile scăzute din această perioadă.

Ca urmare, lucrările agricole specifice (arături, fertilizări, etc.) se vor efectua în bune condiţii, iar în zilele cu precipitaţii vor fi sistate temporar.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

El Niño se intensifică: 2027 ar putea deveni cel mai cald an înregistrat

Fenomenul climatic El Niño din acest an ar putea fi unul...
‹ adv ›

ANM a extins la 11 numărul judeţelor care se vor afla joi sub Cod portocaliu de caniculă

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins la 11, de la 8 anterior, numărul judeţelor care se vor afla, în...

Cod portocaliu de caniculă: temperaturi de până la 39 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizări de caniculă şi disconfort termic, valabile începând de joi în mare...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole