Transavia, liderul pieței de carne de pui, a publicat astăzi cel de-al 3-lea Raport anual de Sustenabilitate, „Hrănim viitorul. Prin acțiuni făcute așa cum trebuie, de la bob la furculiță”.
Aferent anului fiscal 2021, raportul indică în mod transparent abordarea companiei, obiectivele atinse și realizările înregistrate, precum și contribuția adusă la bunăstarea oamenilor, a mediului, a animalelor și a comunității, prin abordarea durabilă și transparentă a sustenabilității.
Noul Raport de Sustenabilitate urmărește progresele realizate în relație cu țintele ambițioase propuse în relație cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite și analizează impactul în toate etapele lanțului valoric, conform modelului 100% integrat al afacerii Transavia: de la producția cerealelor la bunăstarea animalelor, de la certificarea produselor la procesarea și distribuția acestora.
Transavia conduce transformarea sustenabilă în cadrul industriei în care își desfășoară activitatea, fiind singura companie din sector care, de trei ani, realizează un Raport de Sustenabilitate la standarde internaționale, pe care îl face public.
Pregătit în conformitate cu cel mai utilizat standard internațional de raportare pentru sustenabilitate, GRI, documentul prezintă informații privind activitățile, practicile și operațiunile companiei în relația cu consumatorii, angajații, clienții, furnizorii, autoritățile, ONG-urile și alte părți interesate, privind dezvoltarea sustenabilă și evoluția progresului față de obiectivele asumate.
O atenție deosebită este acordată eticii în afaceri, calității absolute și siguranței alimentare a produselor, sănătății și siguranței angajaților, a clienților și a partenerilor.
Totodată, raportul demonstrează o îmbunătățire continuă a performanțelor în ceea ce privește creșterea eficienței energetice, economisirea apei și managementul apelor uzate, reducerea emisiilor pe întregul lanț de producție, bună-starea animalelor, reducerea risipei alimentare și protecția mediului.
Câteva dintre cele mai importante rezultate ale companiei în 2021
Liderul pieței de carne de pui a înregistrat progrese notabile în ceea ce privește obiectivele sale strategice de sustenabilitate, pe toți cei patru piloni strategici:
Responsabilitate față de angajați:
- în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de șanse și tratament față de toți salariații;
- angajații Transavia sunt plătiți peste minimul stabilit pe economie în România și nu există nicio diferențiere a remunerației dintre femei și bărbați;
- angajații primesc întregul set de beneficii prevăzut de reglementările în vigoare pentru postul ocupat și beneficiază și de avantaje suplimentare, în baza performanței.
Producție responsabilă:
- 100% din producția de carne de pui este certificată BRCGS Food Safety (British Retail Consortium Global Standards), Transavia fiind singurul producător la nivel național care deține calificativul AA+;
- toate facilitățile de producție Transavia au trecut prin inspecții realizate de autoritățile sanitar-veterinare și au înregistrat O (ZERO) incidente de neconformare cu reglementările legislative în vigoare în ceea ce privește sănătatea și siguranța consumatorului;
- 100% din cantitatea de șrot de soia achiziționată pentru hrana păsărilor este certificată, încă din 2020, ca provenind din afara Biomului Amazonian, îndeplinind astfel obiectivul propus de a utiliza în procurarea hranei pentru păsări exclusiv materii prime provenite din surse sustenabile;
- monitorizăm și îmbunătățim bunăstarea animalelor de-a lungul lanțului nostru valoric luând în considerare cele 5 libertăți ale animalelor (Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor) și folosim indicatori de bunăstare a animalelor, bazați pe date științifice, pentru a crește transparența informațiilor față de clienții și consumatorii noștri.
Grija față de Mediu:
- ca urmare a acțiunilor întreprinse, în anul de referință au fost reduse 426.298 tone CO2;
- s-a înregistrat un grad de valorificare a deșeurilor de până la 99,7%;
- s-a consumat cu 125.000 de mc mai puțină apă decât în anul anterior, chiar și în contextul extinderii facilităților de producție.
Implicare cu impact social:
- valoarea totală a sponsorizărilor a fost de peste 2.2 MIL LEI, contribuind la sprijinirea a 32 de organizații și entități;
- impactul pozitiv la nivelul comunităților în care activează compania s-a realizat în 3 domenii prioritare: Educație, Sănătate, Sport.
Întregul Raport de Sustenabilitate poate fi accesat aici.
Despre Transavia
Transavia este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile Fragedo, Libertan și Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase portofolii din România, Transavia operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță.
În cei peste 30 de ani de activitate, Transavia a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor.
Unul dintre cei mai mari angajatori români, Transavia are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 30 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii.
În fermele Transavia, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, pe continentul african, în zona Mării Mediterane și a CSI.
Transavia investește masiv în energie verde, având ca țintă asigurarea aproape în integralitate a energiei necesare facilităților de lucru până la finalul anului 2023. Transavia este singurul producător de carne de pui care a publicat în mod voluntar Raport de Sustenabilitate în ultimii doi ani.
De asemenea, este prima companie din România co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la practicile responsabile comerciale şi de marketing în sectorul alimentar. Fragedo, brand emblemă al companiei Transavia este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) poartă pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate.
Pentru mai multe informații, vizitați site-ul transavia.
Contact: relatii.publice@transavia.ro | +40 744 544 844.