Legumicultorii vor beneficia în 2023 de un ajutor de minimis de cel mult 3.000 de euro pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, plafonul maxim alocat în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2023 pentru această schemă de sprijin fiind de 262,999 milioane de lei, respectiv echivalentul a 53,142 milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul MADR.
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, pentru susţinerea producţiei de tomate în spaţii protejate, cultivate în Ciclul I de producţie şi este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre, să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1.000 mp/ciclu de producţie, cultivată exclusiv cu tomate în spaţii protejate, să marcheze suprafaţa prevăzută la loc vizibil, cu o placă indicator, să obţină producţia minimă corespunzătoare culturii înfiinţate.
De asemenea, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2023 şi să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare, să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare şi să obţină tomate care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide, condiţie care se verifică conform prevederilor din proiectul de hotărâre.
Producţia minimă prevăzută este de 3.000 kg/1.000 mp, iar valorificarea producţiei se face până la data de 10 iunie inclusiv. Pentru suprafaţa prevăzută iniţial se acceptă o marjă de eroare de + 50 mp rezultaţi în urma verificării în teren a suprafeţei înfiinţate cu tomate.
Dovada obţinerii producţiei de tomate obţinute în spaţii protejate o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se precizează în document.
În proiectul de act normativ se menţionează că sprijinul financiar se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile şi se exprimă sub forma unei subvenţii, iar valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis este de 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar.
Acesta se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9490 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2022, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).
Potrivit sursei citate, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, în anul 2023.