7.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvPatria Credit a semnat un nou acord cu FEI, care va asigura...

Patria Credit a semnat un nou acord cu FEI, care va asigura finanţări ale micilor afaceri

Patria Credit IFN a semnat un nou acord de garantare cu Fondul European de Investiţii (FEI), într-un plafon de 205 milioane de lei, care va asigura finanţări ale micilor afaceri, în valoare de peste 256 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al instituţiei financiare nebancare, acordul este parte din noul program EUInvest, care reuneşte sub un singur acoperiş multitudinea de instrumente financiare ale Uniunii Europene disponibile în prezent pentru a sprijini investiţiile în UE, şi o continuare a EaSI (European Union Programme for Employment and Social Innovation).

Parteneriatul cu FEI se află în al 11-lea an, Patria Credit oferind fermierilor şi afacerilor mici credite garantate astfel de Uniunea Europeana (garanţia acoperă 80% din suma solicitată şi a mers până la 90% în perioada Covid), în toată această perioadă, un echivalent de peste 112 milioane de lei ajungând în afacerile locale doar prin această facilitate.

Noul produs Patria InvestEU poate fi solicitat de orice fermier şi/sau mică afacere non-agricolă, care îndeplineşte câteva condiţii minime: are o firmă mică, cu mai puţin de nouă angajaţi, de peste un an, în orice formă de organizare (SRL, SA, PFA, II, IF) şi solicită un credit de maxim 120.000 de lei (circa 25.000 de euro), pe care îl foloseşte pentru a finanţa activitatea curentă, investiţii, capitalul de lucru sau mixt.

În primele 9 luni ale anului în curs, Patria Credit a înregistrat un rezultat pozitiv.

„Rezultatul pozitiv înregistrat în primele 9 luni din an, 5,5 milioane de lei profit, continuă de fapt seria rezultatelor foarte bune din ultimii 6 ani, confirmând că dacă îţi faci treaba cu determinare, în cazul nostru microfinanţarea, şi cu dorinţa de a fi nu doar de ajutor, ci şi relevant şi actual pentru fermieri şi agricultură, cu o echipă care are maturitate şi expertiză, clienţii vor aprecia şi vor continua să facă tot mai mult business cu tine. Şi aşa apar şi rezultatele. În plus, atunci când aduci în acest ecosistem partenerii potriviţi, instituţionali – cum ar fi FEI, FGCR şi alţii – şi privaţi – companii agritech, furnizori de inputuri etc. – se creează un mediu propice pentru dezvoltarea fermierilor şi a micilor afaceri, în primul rând, şi pentru a le oferi acestora suport specializat într-un mod tot mai simplu, mai agil, cu privirea nu doar la ziua de mâine, ci la un viitor ceva mai predictibil pentru ei, în pofida vremurilor pe care le trăim. Un viitor cu multiple oportunităţi”, a declarat Raluca Andreica, directorul general al Patria Credit.

Profitul realizat în perioada ianuarie – septembrie 2022, de 5,5 milioane de lei, a fost însoţit de o creştere a vânzărilor de credite cu +12% faţă de aceeaşi perioadă în 2021 şi o creştere de +21% a portofoliului de credite, cu peste 32 de milioane de lei faţă de finalul lui 2021, în timp ce calitatea portofoliului s-a menţinut la un nivel foarte bun, cu doar 4,38% din credite înregistrând întârzieri mai mari de 30 de zile.

„Noul acord cu FEI ne bucură cu atât mai mult cu cât produsele de finanţare cu garanţie europeană sunt apreciate de clienţi, plafoanele anterior obţinute fiind epuizate rapid, şi o parte importantă din portofoliul nostru, circa 112 milioane de lei (22,6 milioane de euro) şi 2.452 de credite, fiind finanţări acordate în cadrul programului EaSI şi noul InvestEU”, adaugă Andreica.

Pentru a facilita tranziţia fermierilor către o agricultură durabilă, instituţia de finanţare a lansat în această toamnă programul Ferma Inteligentă, prin care facilitează accesul la noile tehnologii oferite de companii agritech locale, cu scopul de a optimiza rezultatul culturii şi a eficientiza consumul de resurse.

După finalizarea proiectului pilot de la Izbiceni, în care opt legumicultori, clienţi ai Patria Credit, cu cultura acoperită, au beneficiat gratuit de instalarea în solarii a unor staţii de monitorizare a parametrilor agrometeorologici, realizate de Enten System, companie agritech locală, Patria Credit a lansat programul Patria Ferma Inteligentă.

„Prin programul Patria Ferma Inteligentă deschidem o serie de parteneriate cu companii agritech pentru a le facilita fermierilor noştri un acces rapid şi avantajos la tehnologiile care le pot oferi posibilitatea să obţină randamente mai bune de la culturile lor, printr-o atentă monitorizare şi gestiune a acestora şi a factorilor care le pot perturba. Cele mai bune decizii pe care le pot lua fermierii sunt cele care au la bază date şi cifre colectate în timp real. Şi astfel de informaţii uşurează munca şi optimizează resursele, pentru că un fermier va şti când şi de câtă apă, soare sau nutrienţi au nevoie plantele şi pământul pentru o cultură sănătoasă. De cealaltă parte, noi vom avea o imagine asupra culturii, de asemenea, şi o perspectivă a rezultatelor economice pe care aceasta le va aduce, fapt care ne va permite să devenim mai rapizi şi flexibili la o nouă finanţare sau reînnoire de linie de credit”, mai spune reprezentantul IFN-ului.

Un nou partener s-a adăugat recent programului Ferma Inteligentă al Patria Credit, respectiv Field Data Zoom, aplicaţia OGOR, actualmente luând startul un nou proiect pilot în care au fost invitaţi 20 de fermieri mici şi medii, care cultivă cereale (grâu, porumb etc.), clienţi ai Patria Credit şi ai Patria Bank.

Aceştia vor primi acces gratuit la monitorizarea de la distanţă a suprafeţei cultivate, putând compara cultura pe mai multe parcele şi descoperi practicile eficiente şi timpul potrivit pentru semănare, recoltare şi lucrările de efectuat, se mai arată în comunicat.

Patria Credit IFN SA este o instituţie financiară nebancară (IFN) care susţine mai ales eforturile antreprenorilor şi ale persoanelor private, precum şi impactul lor pozitiv asupra comunităţilor rurale.

Specializată în finanţarea micilor agricultori, Patria Credit este membră a European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC) şi prima instituţie financiară nebancară dedicată microfinanţării din România, cu aproape 20 de ani de experienţă şi mai bine de 15.000 de clienţi finanţaţi.

Patria Bank
Patria Bankhttps://www.patriabank.ro
Patria Bank sprijină afacerile agricole prin soluții de finanțare pentru agricultură adaptate la nevoile fermierilor.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Soluții avansate post-recoltă: Creșterea profitabilității prin gestionarea precisă a depozitării la rece

În pomicultura modernă, gestionarea optimă post-recoltă este de o...

Premieră mondială: Corteva anunță grâul hibrid non-OMG

Corteva a anunțat pe 18 noiembrie o descoperire revoluționară pentru una dintre cele mai importante culturi alimentare din lume...

Bayer și Orbia Netafim extind colaborarea cu noi produse pentru sectorul horticol

Divizia de Agricultură de Precizie a Orbia, Netafim, și Bayer au anunțat extinderea colaborării lor strategice, începând cu noi...

Agritechnica 2025: Înregistrări deschise pentru expozanți

Agritechnica 2025, cel mai mare târg mondial de utilaje agricole, se va desfășura între 9 și 15 noiembrie, la centrul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole