6.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFM: Prima sesiune de finanţare a programului „Fabrici de reciclare”, cu bani...

AFM: Prima sesiune de finanţare a programului „Fabrici de reciclare”, cu bani din PNRR, debutează pe 1 noiembrie

Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului „Fabrici de reciclare”, finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va demara pe data de 1 noiembrie, se va încheia pe 15 februarie 2023, iar cererile de finanţare pot fi depuse exclusiv prin aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit unui comunicat de presă al AFM, prin intermediul acestui programul vor fi sprijinite activităţile/acţiunile specifice pentru construcţia instalaţiilor noi de reciclare a deşeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile şi atingerii ţintelor de reciclare în acord cu Strategia Naţională privind economia circulară şi Planul National de gestionare a deşeurilor/planurilor judeţene de gestionare a deşeurilor şi a planului de gestionare a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti.

Solicitanţii care pot depune cereri de finanţare sunt operatorii economici autorizaţi să desfăşoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:

‹ adv ›
  • 3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
  • 3822 – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase;
  • 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;
  • 3831 -demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
  • 3811 – colectarea deşeurilor nepericuloase;
  • 3812 – colectarea deşeurilor periculoase.

Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările destinate construirii instalaţiilor noi de reciclare a deşeurilor colectate separat este de 286 milioane de euro, iar valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8,4 milioane de euro/proiect.

Cererile de finanţare pot fi depuse în perioada 1 noiembrie 2022, ora 12:00 – 15 februarie 2023, ora 12:00, în limita bugetului maxim eligibil prealocat, exclusiv online prin aplicaţia informatică destinată programului, disponibilă pe site-ul AFM

Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2606/2022 pentru aprobarea Ghidului specific – Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente PNRR, componenta C3 – Managementul deşeurilor, investiţia I1 – Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune, subinvestiţia I1.D. – Construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor pentru a îndeplini ţintele de reciclare din pachetul de economie circulară, a fost publicat în Monitorul Oficial.

  • Citește despre ->
  • AFM
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole