-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR: Circa 48 de milioane de euro din fonduri europene pentru sectorul...

AFIR: Circa 48 de milioane de euro din fonduri europene pentru sectorul pomicol

AFIR lansează în perioada 9 septembrie – 12 decembrie 2022 sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare pentru investiții în exploatații pomicole, prin submăsura 4.1a din cadrul PNDR 2020.

​Fondurile europene alocate sunt în valoare de 48 de milioane de euro, împărțite în trei componente, după cum urmează:

  • 30,5 milioane de euro sunt disponibile pentru înființare, extindere, modernizare plantație inclusiv condiționare și marketing (ca și componente secundare).
  • Pentru înființarea, extinderea și modernizarea pepinierelor, inclusiv condiționare și marketing (ca și componentă secundară) sunt alocate 7,5 milioane de euro în această sesiune.
  • De asemenea, alte 10 milioane de euro sunt puse la dispoziția solicitanților pentru achiziția utilajelor de recoltare (modernizarea exploatației).

​Sprijinul public nerambursabil acordat prin aceasta submăsură este de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile și poate ajunge până la 90%.

‹ adv ›

Valoarea fondurilor acordate prin submăsura 4.1a este cuprinsă între 100.000 de euro și 1.500.000 euro, în funcție de tipul investiției și de beneficiar.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR aprobă 89 de milioane de euro pentru investițiile fermierilor în energie regenerabilă

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat raportul...
‹ adv ›

AFIR: Sesiunile de depunere a proiectelor de investiţii în fermele mici şi în floricultură, prelungite până pe 16 noiembrie

Sesiunile de primire a cererilor de finanţare pentru intervenţiile DR-14 „Investiţii în fermele de mici dimensiuni” şi DR-18 „Investiţii...

AFIR a primit cereri de finanțare de peste 702 milioane de euro pentru producerea și stocarea energiei regenerabile

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a înregistrat 2.238 de cereri de finanțare, în valoare totală de aproximativ 702,84 milioane...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole