La fabrica pe care firma franceză de patiserie Brioche Pasquier o are în apropiere de Londra fiecare chiflă care iese din cuptor costă acum cu cel puţin 50% mai mult pentru a fi produsă, transmite Bloomberg.
De la unt la ouă şi zahăr, majoritatea materiilor prime pe care firma franceză le utilizează pentru a produce croissante, brioşe şi cornuleţe s-au scumpit în ultimul an. Acum compania trebuie să facă faţă şi exploziei facturilor la energie.
Preţurile mondiale la alimente au atins un nivel record în urmă cu câteva luni, pe măsură ce invazia rusească din Ucraina a lipsit lumea de o serie de produse de bază precum grâu şi uleiuri vegetale.
Chiar dacă între timp preţurile au mai scăzut, luna iulie fiind a patra lună consecutivă de declin, este puţin probabilă o pauză.
Motivul este acela că producătorii de alimente din Europa trebuie să facă faţă acum unor preţuri mari la energie, în condiţiile în care cotaţiile la gaze naturale, cărbune şi electricitate sunt de câteva ori mai mari decât un nivel normal. În plus, ce este mai greu abia urmează, având în vedere că iarna cererea pentru energie atinge un nivel de vârf.
Perspectivele sunt atât de sumbre încât guvernele au început să intervină. Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a aprobat un pachet de sprijin în valoare de 110 milioane de euro pentru susţinerea companiilor din sectorul agricol care au fost afectate de creşterea preţurilor la energie, îngrăşăminte şi alte materii prime din cauza războiului din Ucraina. Alte ţări ar putea urma şi el acest exemplu.
Fabricile de alimente cu un consum intensiv de energie din întreaga Europă ar putea fi forţate să îşi oprească activitatea dacă o criză în aprovizionarea cu gaze naturale va impune raţionalizarea consumului.
Germania a activat deja cel de-al doilea nivel al planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale iar următorul pas presupune închiderea mai multor facilităţi industriale.
Marea Britanie are şi ea un plan care presupune reducerea şi chiar oprirea livrărilor de gaze către unele fabrici. Astfel de scenarii pesimiste ar putea însemna costuri şi mai mari la alimente.