Cotaţia grâului a crescut luni în condiţiile în care atacurile ruseşti asupra portului ucrainean Odesa au pus sub semnul întrebării implementarea acordului convenit săptămâna trecută, cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul a 20-25 de milioane de tone de cereale blocate în Ucraina, transmite Reuters.
Luni, la bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut cu aproape 4%, până la 7,86 dolari per bushel, recuperând o mare parte din pierderile înregistrate vineri, când preţurile la grâu au scăzut cu aproape 6% după anunţarea acordului semnat la Istanbul.
Porturile maritime ale Ucrainei au fost închise după debutul invaziei ruseşti în februarie şi chiar dacă anumite livrări au putut fi făcute pe cale rutieră sau feroviară spre ţările vecine România şi Polonia, milioane de tone de cereale s-au acumulat la fermele din Ucraina.
Scăderea livrărilor din partea unuia dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale a alimentat inflaţia alimentelor pe întreg globul iar agenţiile ONU au avertizat că ar putea duce la foamete şi migraţii în masă de o amploare fără precedent.
Înainte de invazia rusească, exporturile de grâu, porumb şi floarea-soarelui din Ucraina se făceau în proporţie de 90% pe mare şi în special prin Odesa, principalul port ucrainean la Marea Neagră, care concentra 60% din activitatea portuară a ţării.
În replică, Kremlinul a subliniat luni că atacurile asupra portului ucrainean Odesa nu reprezintă un obstacol pentru exporturile de cereale ucrainene şi pentru punerea în aplicare a acordului semnat sub egida ONU.
Acordul semnat vineri la Istanbul va fi valabil timp de „120 de zile”, respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.