Ajutorul de stat Covid 2022 acordat crescătorilor de bovine pentru compensarea pierderilor cauzate de pandemie ar putea fi mai mic în acest an, deoarece numărul de animale înscrise în program a crescut cu peste 42.000 faţă de anul trecut, iar acest lucru a dus la la diminuarea sprijinului, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
Datele Ministerului Agriculturii arată că, în prezent, numărul de beneficiari care au cerut acest ajutor se ridică la 92.103, iar cel al animalelor înscrise în program la 1.342.340, revenind astfel un cuantum de 126,83 lei/cap de vacă.
Anul trecut a fost acordată o sumă de 140,37 lei/cap de vacă pentru 1.301.582 de animale, în timp ce numărul beneficiarilor era de 93.006. În 2020, sprijinul Covid a fost într-adevăr de patru ori mai mare, de 484,09 lei/cap de vacă, însă numărul de animale pentru care s-a acordat acest ajutor a fost de aproape 12 ori mai mic, respectiv 109.147, iar cel al beneficiarilor de 537.
De asemenea, Chesnoiu a subliniat că, pe pe lângă ajutorul Covid şi ANT-uri, crescătorii au la dispoziţie în acest an şi alte programe programe de sprijin, respectiv „granturile pe care le-am adus la dispoziţia fermierilor” .
În ceea ce priveşte Proiectul de modificare a Legii 566/2004 privind Cooperaţia Agricolă, care a iscat deja o serie de reacţii în spaţiul public, şeful MADR susţine că o lege în Parlamentul României este făcută pentru a fi dezbătută şi dacă aceasta nu adună suficiente voturi, nu este adoptată, însă a precizat că nu înţelege atitudinea unor persoane publice care, pe baza unor informaţii false, încearcă să inducă în eroare opinia publică, fără niciun fel de argument şi fără niciun fel de dovadă.
Informaţiile apărute în spaţiul public arătau că, odată cu modificarea acestei legi, ar putea să devină membri cooperatori persoane juridice care au ponderea majoritară a veniturilor din alte sectoare non-agricole.
Senatul a respins, în data de 14 iunie, cu 71 voturi „pentru”, unu „împotrivă” şi 24 de abţineri proiectul de modificare a Legii 566/2004 privind Cooperaţia Agricolă.
Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...