Statele Unite, câteva bănci globale de dezvoltare şi alte grupuri au prezentat miercuri un plan de miliarde de dolari destinat să remedieze criza de securitate alimentară mondială, exacerbată de invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite AP.
„Câteva bănci globale de dezvoltare lucrează intens pentru a împărtăşi competenţele lor în materie de finanţare, asistenţă tehnică şi angajament politic”, pentru a preveni foametea cauzată de război, creşterea preţurilor alimentelor şi pagubele cu care se confruntă recoltele din cauza schimbărilor climatice, a informat Departamentul american al Trezoreriei.
Zeci de miliarde de dolari vor fi cheltuiţi pentru sprijinirea fermierilor, rezolvarea crizei legate de aprovizionarea cu îngrăşăminte, dezvoltarea terenurilor pentru producţia agricolă.
Astfel, Banca Asiatică de Dezvoltare (ADB) va contribui la finanţarea necesară pentru a sprijini procurarea de alimente pentru cetăţenii din Afganistan şi Sri Lanka, iar Banca Africană de Dezvoltare va folosi 1,5 miliarde de dolari pentru a ajuta 20 milioane de fermieri africani, conform Trezoreriei SUA.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Mondială, Banca Inter-americană de Dezvoltare şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii vor contribui de asemenea cu zeci de miliarde de dolari în următoarele luni şi în următorii ani pentru a-i sprijini pe producătorii de alimente şi a rezolva problemele provocate de deficitul de aprovizionare.
Planul vine în urma întâlnirii din aprilie dintre secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, şi liderii FMI şi Băncii Mondiale, unde oficialul american a cerut statelor dezvoltate să ajute la combaterea crizei de securitate alimentară mondială.