3.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleExport de grâu: SUA speră că India va reveni asupra interdicţiei sale

Export de grâu: SUA speră că India va reveni asupra interdicţiei sale

Statele Unite speră că India va reveni asupra decizia de a interzice exporturile de grâu, ceea ce accentuează penuria acestei mărfuri în lume, a afirmat luni ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în ajunul unor reuniuni ministeriale de la New York privind securitatea alimentară, notează AFP.

„Încurajăm ţările să nu restricţioneze exporturile, deoarece credem că orice restricţii asupra exporturilor vor exacerba penuriile alimentare”, a declarat Linda Thomas-Greenfield într-o conferinţă de presă virtuală.

„India va fi una din ţările participante la reuniunea noastră (joi) din Consiliul de Securitate şi sperăm că, auzind preocupările exprimate de alte ţări, va putea reconsidera această poziţie” de interdicţie, a spus diplomata americană.

Această sesiune a Consiliului de Securitate al ONU, care va fi prezidată de secretarul de stat american Anthony Blinken, va beneficia de participarea mai multor miniştri, printre care Vellamvelly Muraleedharan, ministrul de stat pentru afaceri externe. India ocupă un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

Al doilea mare producător de grâu din lume, India a anunţat sâmbătă că va interzice exporturile acestei mărfuri, fără autorizaţie specială din partea guvernului, în faţa unei scăderi a producţiei sale, în special din cauza valurilor de căldură extreme.

‹ adv ›

New Delhi, care se angajase anterior să furnizeze grâu ţărilor fragile cândva dependente de exporturile din Ucraina, a explicat că doreşte să asigure „securitatea alimentară” pentru cei 1,4 miliarde de locuitori ai Indiei.

Într-o vizită de două zile la New York, Anthony Blinken a prevăzut să organizeze miercuri într-o sală a ONU o altă reuniune tot legată de securitatea alimentară în lume şi, de asemenea, cu participarea miniştrilor.

Această sesiune are ca obiectiv „să reunească ţări pentru a examina care dintre ele ar putea contribui la acoperirea deficitului” de grâu provocat în lume de invazia Ucrainei de către Rusia, doi mari exportatori ai acestei mărfuri, a precizat Linda Thomas-Greenfield.

Trebuie să vedem „cum ar putea aceste ţări să ajute la acoperirea deficitului şi, de asemenea, să avem în jurul mesei statele care au nevoie de sprijinul ţărilor care pot acoperi deficitul”, a adăugat ea.

Ambasadoarea a precizat că Statele Unite ar putea fi cu siguranţă incluse printre aceste ţări şi că sunt deja în curs de discuţii cu fermierii americani pe acest subiect.

Cursul grâului a doborât luni un record la închiderea pieţei europene din cauza deciziei de interdicţie a Indiei.

Pe pieţele mondiale, şocul este cu atât mai grav cu cât India a exportat 7 milioane de tone în 2021 şi conta pe 10 milioane anul acesta, apărând ca una dintre posibilele alternative la grâul ucrainean.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România va autoriza intrarea a 30 de nave din porturile ucrainene de la Dunăre până vineri

Oficialii români au declarat joi că, în două zile,...
‹ adv ›

Peste 13 milioane de tone de cereale şi oleaginoase din Ucraina au tranzitat teritoriul României

Peste 13 milioane de tone de cereale şi oleaginoase din Ucraina au tranzitat teritoriul României pentru a ajunge pe...

INS: Exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale au crescut cu 41% în primele nouă luni ale anului trecut

România a exportat, în primele nouă luni ale anului trecut, cereale şi preparate pe bază de cereale în sumă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole