6.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleChesnoiu: Statul va evalua derularea contractelor comerciale cu produse agroalimentare

Chesnoiu: Statul va evalua derularea contractelor comerciale cu produse agroalimentare

Statul va fi cel care va evalua modul în care se derulează contractele comerciale cu produse agroalimentare, odată cu intrarea în vigoare a legii care transpune Directiva UE 2019/633 privind practicile comerciale neloiale, iar reprezentanţii retailerilor trebuie să uite modalitatea prin care au făcut comerţ până acum, a declarat luni ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

„Eu i-aş încuraja pe reprezentanţii retailerilor să uite modalitatea prin care au făcut comerţ până acum şi cu toată sinceritatea pe care o pot arăta vă spun ca veţi primi flexibilitate şi cred că aţi găsit-o cu toţii atât timp cât veţi arăta flexibilitate, pentru că începând de la apariţia acestei legi, statul va fi cel care va evalua modul în care se derulează contractele comerciale cu produse agroalimentare. Nu cred că este momentul să arătăm bine sau să aruncăm bine”, a spus Chesnoiu, la o dezbatere privind transpunerea Directivei UE 2019/633 privind practicile comerciale neloiale şi impactul noii legislaţii în piaţa naţională de retail.

Şeful MADR a transmis că nu era nevoie de intervenţia statului dacă producătorii ar fi fost respectaţi şi nu ar fi apărut dezechilibre la negocierea contractelor.

„A fost o dezbatere foarte civilizată în care fiecare parte a venit cu argumente pro şi contra, dar noi trebuie să pornim întotdeauna de la realitate. Această dezbatere nu ar fi existat dacă nu ar fi fost probleme, dacă producătorii ar fi fost respectaţi şi dezechilibrele la negocierea contractelor nu ar fi apărut nu era nevoie de intervenţia statului, dacă acele condiţii impuse producătorului român pentru a fi prezent la raft nu erau, uneori, arbitrare, subiective sau abuzive. Evident că noi nu ar fi trebuit să intervenim legislativ. Acesta este rolul statului şi al autorităţii legiuitoare de a regla anumite dezechilibre care apar în anumite domenii de activitate atât de importate cum este cel al comerţului cu produse agroalimentare”, a adăugat oficialul MADR.

El a transmis retailerilor că trebuie să ofere producătorilor români condiţii similare cu cele pe care le oferă celorlalţi furnizori din piaţa liberă europeană.

„Aici nu se pune problema că dumneavoastră, angajaţi români, în activitatea dumneavoastră economică, aici se discută problema respectării celor care vă furnizează produse agroalimentare şi oferirii celor mai bune condiţii, cum faceţi cu ceilalţi furnizori din piaţa liberă europeană. Nu se pune problema, aşa cum spuneaţi de protejarea mediului, atât timp cât se preferă marfa adusă de la 2000 de km în dauna celei proaspete produse în România”, le-a spus retailerilor ministrul Agriculturii.

‹ adv ›

Pe de altă parte, acesta a subliniat că şi producătorii trebuie să îndeplinească anumite condiţii impuse şi să se asocieze pentru a negocia condiţii unitare în momentul în care vor ca produsele să intre în marile lanţuri de magazine.

„De partea cealaltă şi producătorii şi noi trebuie să ştim că marfa pe care o producem are anumite calităţi, trebuie să ştim cum să o facem să îndeplinească aceste condiţii impuse, să ne asociem ca să avem o putere de negociere mai mare, poate să ne asociem ca să nu mai fim văzuţi ca producători individuali şi care fiecare îşi negociază părticica lui de contract şi de clauze contractuale benefice, iar condiţiile atunci când sunt loiale din punct de vedere comercial trebuie să fie unitare. Şi producătorul şi comerciantul român trebuie să uite cum s-a făcut comerţ până acum. A fost nevoie de apariţia unei legislaţii europene ca noi să aşezăm comerţul cu produse agroalimentare într-o direcţie de progres”, a adăugat Chesnoiu.

Ministrul consideră că Legea 178/2021 care transpune Directiva UE 2019/633 îşi va produce efectele chiar dacă nu va rezolva în totalitate problemele constatate.

„Eu cred că aşa cum arată acum legea votată în Camera Deputaţilor îşi va produce efectele, poate nu va rezolva 100% din problemele pe care noi le-am constatat dar cu certitudine mai mult de 50% dintre ele vor fi rezolvate, dar cu certitudine autorităţile statului, cu mecanisme viabile vor reuşi să intervină pe baza constatărilor din teren să propună, aşa cum prevede actul normativ, noi iniţiative legislative care să îmbunătăţească cadrul normativ, altfel suntem ca în povestea cu drobul de sare. Ne grăbim cu toţii să luăm copilul – producătorul român în braţe – fără să ne dăm seama că putem lua alte măsuri ca drobul de sare să nu îi pice în cap, astfel încât să existe un echilibru de negociere în contractele comerciale. Acesta este dezideratul normal .(…) Este momentul în care MADR ca autoritate de monitorizare a aplicării legii, Consiliul Concurenţei ca autoritate de aplicare a legii, tipurile de practici neloiale stabilite prin actul normativ, sancţiunile impuse să îşi producă efectele în perioada următoare”, a transmis Adrian Chesnoiu.

Ministrul şi-a exprimat disponibilitatea de dialog, astfel încât până la intrarea în vigoare a actului normativ (Legea 178/2021), respectiv data de 1 ianuarie 2023, trebuie să fie puse la punct toate mecanismele necesare.

„Dacă nu va exista dialog va apărea automat calea coerciţiei. Nu sunt adeptul măsurilor coercitive, dar vă spun cu toată responsabilitatea că dialogul este acela care poate construi punţi şi soluţii”, a concluzionat şeful MADR. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat...
‹ adv ›

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut miercuri dimineaţa o întâlnire de lucru cu o delegaţie a...

MADR lansează Ghidul pentru energia regenerabilă în agricultură și industria alimentară

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole