3.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleInvestiţii UE de peste 110 milioane euro în proiecte Life pentru mediu...

Investiţii UE de peste 110 milioane euro în proiecte Life pentru mediu şi climă, în 11 ţări

Comisia Europeană a anunţat joi o investiţie de peste 110 milioane de euro în proiecte integrate ale programului LIFE pentru protecţia mediului şi a climei, selectate în urma unei cereri de propuneri derulate în 2020, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Prin această finanţare se vor sprijini noi proiecte majore din domeniul mediului şi al climei în 11 ţări ale UE – Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Letonia, Lituania, Ţările de Jos, Polonia şi Slovenia.

Proiectele contribuie la o redresare verde în urma pandemiei de COVID-19 şi sprijină îndeplinirea obiectivelor înscrise în Pactul verde european de a face ca UE să devină neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei şi de a reduce poluarea la zero până în 2050.

‹ adv ›

Acestea sunt exemple de acţiuni prin care se vor îndeplini principalele obiective înscrise în Pactul verde european din cadrul Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030 şi al Planului de acţiune al UE pentru economia circulară.

Proiectele integrate le permit statelor membre să grupeze surse suplimentare de finanţare din partea UE, de exemplu fonduri agricole, structurale, regionale şi de cercetare, precum şi fonduri naţionale şi investiţii din partea sectorului privat.

Per ansamblu, se preconizează că cele 11 proiecte vor atrage fonduri complementare în valoare de peste 10 miliarde de euro, multiplicându-se astfel semnificativ resursele alocate în prezent, pentru a aduce schimbări reale pe teren.

Un proiect din Franţa va introduce măsuri de stopare a declinului biodiversităţii şi de inversare a acestei tendinţe în regiunea Grand Est, de exemplu prin crearea a trei zone forestiere pilot.

Un alt proiect va atenua efectele negative ale activităţilor umane ce ameninţă biodiversitatea marină şi costieră a Finlandei, prin monitorizarea şi îmbunătăţirea gestionării reţelei naţionale de zone marine protejate.

Aceste proiecte vor contribui la realizarea Strategiei UE în domeniul biodiversităţii pentru 2030.

Un proiect din Polonia va pune în aplicare măsuri de îmbunătăţire a calităţii generale a aerului în regiunea Silezia – regiune în care poluarea aerului are unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa – prin înlocuirea instalaţiilor de mici dimensiuni de încălzire a locuinţelor pe bază de combustibili solizi cu alternative mai puţin poluante.

Acest proiect contribuie la îndeplinirea obiectivelor UE pentru 2030 privind emisiile de gaze cu efect de seră şi la Planul de acţiune privind reducerea la zero a poluării.

În Cipru, un proiect va viza îmbunătăţirea infrastructurii şi a sistemelor de colectare a deşeurilor reciclabile şi biodegradabile.

În Letonia, accentul se va pune pe îmbunătăţirea colectării separate a deşeurilor şi a reutilizării deşeurilor urbane.

În Danemarca, un proiect se va axa pe prevenirea generării de deşeuri şi pe instituirea unui cadru de reglementare mai bun privind deşeurile.

Proiectul din Slovenia vizează, printre alte acţiuni o mai bună rată de reciclare a deşeurilor nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi demolări.

În total, patru proiecte se vor axa pe prevenirea generării de deşeuri şi pe recuperarea resurselor, contribuind la îndeplinirea obiectivelor înscrise în Planul de acţiune al UE pentru economia circulară şi în Directiva-cadru privind deşeurile.

Finanţarea LIFE va ajuta Lituania să îşi atingă obiectivele stabilite în planul său naţional privind energia şi clima, inclusiv cele privind clădiri mai eficiente, o mobilitate care nu dăunează climei, o industrie care economiseşte energie şi achiziţii publice verzi consolidate.

În Estonia vor fi create diverse instrumente şi soluţii pentru renovările aprofundate ale unor clădiri din trei oraşe, care să poată fi ulterior reproduse în alte oraşe din Estonia şi în alte state membre şi să poată sprijini Strategia UE privind valul de renovări.

În Ţările de Jos, finanţarea LIFE va contribui la stimularea acţiunilor de adaptare la schimbările climatice în mai multe sectoare: gestionarea apei, infrastructură, agricultură, natură, sănătate şi amenajarea teritoriului/urbanism.

Un proiect în regiunea Moravia-Silezia din Cehia va spori rezilienţa regiunii la schimbările climatice, va îmbunătăţi calitatea mediului şi va sprijini dezvoltarea durabilă.

Ambele proiecte vor urmări îndeplinirea obiectivelor incluse în Strategia UE privind adaptarea la schimbările climatice.

„Nu este timp de pierdut atunci când este vorba de criza climatică, de cea a biodiversităţii şi de cea a poluării. Programul LIFE oferă sprijin direct pentru proiecte din întreaga UE, ţări şi regiuni întregi putând astfel să îşi protejeze şi să îşi refacă natura. Natura este cel mai mare aliat al nostru şi trebuie să avem grijă de ea pentru ca ea să poată avea grijă de noi. Felicit toate proiectele selectate astăzi”, a declarat vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans.

La rândul său, comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus SinkeviÄius, a adăugat: „Proiectele integrate din cadrul programului LIFE reprezintă unul dintre principalele instrumente pentru ca tranziţia verde să devină realitate prin realizarea unor schimbări specifice pe teren. Prin intermediul acestor proiecte, statele membre îşi pot înverzi economiile, îşi pot reface natura şi biodiversitatea şi îşi pot îmbunătăţi rezilienţa. Aştept cu interes beneficiile pe care această investiţie le va aduce atât în cele 11 ţări, cât şi în afara graniţelor lor”.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Vrancea: Zece generatoare pentru stimularea precipitaţiilor au fost aduse în judeţ, o premieră în România

Zece generatoare pentru stimularea precipitaţiilor, o premieră pentru România,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole