-0.5 C
București
duminică, 23 ianuarie, 2022

-

HomepageȘtiriTereos ar putea ieşi de pe piaţa din România

Tereos ar putea ieşi de pe piaţa din România

Producătorul francez de zahăr Tereos a încheiat un acord cu cooperativa agricolă Axereal pentru vânzarea participaţiei sale la afacerea lor de malţ şi este în consultări cu sindicatele privind un plan ce vizează închiderea activităţilor din domeniul zahărului din România, se arată într-un document destinat investitorilor şi consultat de Reuters.

Tereos, al doilea mare producător de zahăr din lume în funcţie de volumul producţiei, revizuieşte o serie din afacerile sale, după schimbarea conducerii la finalul lui 2020. Noua echipă, care şi-a exprimat temerile privind nivelul ridicat al datoriei grupului, a făcut din reducerea acesteia una din priorităţile de vârf.

‹ adv ›

În septembrie, Tereos a anunţat că va vinde participaţia minoritară la două societăţi mixte din China, ca parte a reorganizării.

Într-un document publicat ca parte a lansării de obligaţiuni săptămâna aceasta, Tereos anunţă acordul cu Axereal. Tereos va vinde participaţia sa de 11,7% în Copagest, holdingul afacerii de malţ a Axereal, şi va cumpăra participaţia Axereal de 2,8% în Tereos Agro-Industries.

În plus, Tereos anunţă că „este în procesul de consultare a sindicatului în vederea prezentării proiectului potenţialei închideri a activităţilor din domeniul zahărului din România, în contextul previziunilor pesimiste”.

„De când a fost achiziţionată de Tereos, fabrica de zahăr din Luduş a acumulat pierderi substanţiale şi s-a confruntat cu dificultăţi, în special din cauza reducerii constante a suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr, în pofida unor acţiuni menite să compenseze aceste evoluţii”, a informat Tereos.

În iunie, sursele citate de Reuters au dezvăluit că Tereos vrea să îşi vândă operaţiunile din China şi România, în cadrul unui plan mai amplu al noii echipe manageriale destinat reducerii poverii datoriilor şi îmbunătăţirii profitabilităţii.

Afacerea Tereos din România avea 153 de angajaţi permanenţi la finalul lui septembrie, dintr-un total de 15.000 pentru întregul grup.

Tereos vrea să se concentreze pe activităţile din Europa şi Brazilia şi în viitor ar putea vinde alte operaţiuni şi ieşi din parteneriate care nu sunt strategice, se arată în document.

Datoria netă a Tereos la 30 noiembrie 2021 se situa la 2,63 miliarde de euro, în creştere cu 263 milioane de euro, sau 11,1%, la 30 septembrie, dar câştigurile sunt solide, conform documentului.

Axereal este prezent pe piaţa din România. 

Sursa: agerpres.ro

Elena Balamatiuc
Redactor @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cod portocaliu de vânt puternic cu rafale de peste 140 km/h

Meteorologii au emis duminică dimineaţa o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic cu rafale de peste 140 km/h...
- adv -spot_img

Bloomberg: Criza îngrăşămintelor devine o problemă pentru preţul alimentelor în Europa

Într-un moment în care fermierii europeni se pregătesc să împrăştie îngrăşăminte pe câmp, preţurile ridicate la azot nu le...

Cât trăiește și ce mănâncă buburuza. Cum o atragem în grădină

Buburuza este o insectă cunoscută și îndrăgită de toți, încă din copilărie. Acest gândăcel nu poate fi confundat cu...

De citit

Permacultura – agricultura în armonie cu natura

Permacultura sau „agricultura permanentă” este un sistem de cultură...

Comentarii recente

- adv -spot_img

S-ar putea să te interesezeRELAȚIONATE
Recomandările redacției