13 C
București
vineri, 22 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMesajul lui Daea la Bruxelles: Nu putem accepta interzicerea transportului pe durată...

Mesajul lui Daea la Bruxelles: Nu putem accepta interzicerea transportului pe durată lungă a animalelor

România este un important exportator de animale către ţări terţe şi susţine schimbările menite să crească bunăstarea animalelor, dar revizuirea nu trebuie să limiteze anumite tipuri de transport, a declarat, luni, la Bruxelles, ministrul Agriculturii, Petre Daea, subliniind că ţara noastră nu poate accepta interzicerea transportului pe durată lungă a animalelor.

„România este al doilea mare crescător de oi din Uniunea Europeană şi un important exportator către ţări terţe, acesta făcându-se în principal pe cale navală. De aceea, activitatea de transport al animalelor joacă un rol important. Orice modificare legislativă trebuie să ţină seama de realităţile existente. Ne alăturăm schimbărilor care sunt menite să crească bunăstarea animalelor, cu asigurarea competitivităţii pe piaţă unică şi internaţională, cu menţinerea pieţelor pentru export. Revizuirea nu trebuie să limiteze anumite tipuri de transport. Nu putem accepta interzicerea transportului pe durată lungă a animalelor”, a punctat ministrul Agriculturii.

El a adăugat că România trebuie şi va continua să susţină interesele legitime ale fermierilor, care fac eforturi deosebite pentru valorificarea producţiei pe pieţele tradiţionale, unde cererea are un specific anume, pe care nu-l putem schimba prin modificări legislative.

Conform unui comunicat de pe site-ul Parlamentului European, Comisia de anchetă a PE a găsit cazuri de neîndeplinire sistematică a aplicării reglementărilor existente privind protecţia animalelor în timpul transportului şi a făcut recomandări pentru revizuirea reglementărilor, care sunt aşteptate în 2023.

Comisia a cerut reducerea duratei călătoriilor, la opt ore pentru animalele care urmează să fie sacrificate şi la patru ore pentru animalele păstrate pentru producţia de lapte sau ouă sau reproducţie, precum şi o protecţie mai bună pentru animalele tinere sau gestante.

În loc de plafonul de 10 zile, animalele neînţărcate nu ar trebui transportate înainte de a avea cinci săptămâni, iar limita pentru animalele gestante ar trebui să fie de două treimi din sarcină (90% în prezent).

Când vine vorba de transportul în afara UE, comisia a cerut ca exporturile de animale vii să fie limitate la ţările care garantează şi respectă în mod echivalent standardele privind bunăstarea animalelor.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, participă luni la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care se desfăşoară la Bruxelles.

Pe agenda discuţiilor se regăsesc chestiuni importante pentru producătorii agricoli din ţara noastră, respectiv situaţia pieţelor, bioeconomia, etichetarea mierii, directiva privind emisiile industriale, transportul animalelor.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Ziua Mondială a Apei: Practicile sustenabile în agricultură facilitează managementul strategic al resurselor de apă

Odată cu evoluția schimbărilor climatice, fermierii sunt tot mai conștienți de necesitatea adoptării practicilor sustenabile pentru a asigura o...

Agent Green consideră că Noul cod silvic aprobat de Guvern este un atentat brutal la siguranţa naţională

Noul Cod silvic reprezintă un atentat brutal la siguranţa naţională, pune în pericol pe absolut toţi cetăţenii ţării şi...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole