16.4 C
București
luni, 5 iunie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriMarea Britanie a produs anul acesta o cantitate record de energie eoliană,...

Marea Britanie a produs anul acesta o cantitate record de energie eoliană, atenuând criza gazelor

Fermele eoliene din Marea Britanie au generat anul acesta o cantitate record de electricitate, datorită vremii cu vânt şi a sporirii numărului de turbine, ceea ce a atenuat impactul creşterii preţurilor la gazele naturale, transmite Bloomberg.

Energia eoliană va fi un factor critic al modului în care Europa gestionează criza energiei, care a costat deja peste 1.000 miliarde de dolari. Viteza mai mare a vântului va atenua necesitatea de a arde o cantitate mai mare de gaze, după ce Rusia a redus livrările către Europa.

Construirea unui număr ridicat de ferme eoliene va permite Marii Britanii să scadă cantitatea de gaze utilizată şi să-şi îndeplinească obiectivele climatice.

Cele mai multe turbine din Regatul Unit sunt la mare, unde vânturile sunt mai puternice şi mai persistente. Până acum, în acest an, fermele eoliene din Marea Britanie au produs aproape 74 TWh, suficient pentru alimentarea cu electricitate a peste 19 milioane de locuinţe, arată datele companiei naţionale de transport a energiei. Precedentul record, de 68 TWH, fusese stabilit în 2020.

Producţia record a fost posibilă datorită creşterii numărului de ferme eoliene mari. În 2023, tendinţa se va menţine, în vară urmând să devină operaţional proiectul Seagreen, de 1,1 GWh, realizat de SSE Plc şi TotalEnergies SE.

În anii următori ar urma să se atingă noi recorduri, Marea Britanie apropiindu-se de obiectivul de a ajunge la o capacitate eoliană offshore de 50 GWh până la finalul deceniului, triplu faţă de nivelul actual.

Chiar şi cu majorarea capacităţilor, vor exista perioade în care nu va bate vântul, aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, când a fost majorată cantitatea de gaze folosită pentru obţinerea electricităţii. Dar în timp energia eoliană va reduce cererea de combustibili fosili.

Discută cu fermierii în grupurile Agrobiznes pe WhatsApp ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Eolienele şi fotovoltaicele au furnizat anul trecut 12% din energia electrică mondială

Turbinele eoliene şi panourile fotovoltaice au fost responsabile anul...
‹ adv ›

Sursele eoliene şi solare au depăşit gazele în generarea de electricitate în UE

Sursele eoliene şi solare au generat a cincea parte (22,28%) din electricitatea din Uniunea Europeană, în 2022, depăşind pentru...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole