10 C
București
miercuri, 24 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleInterzicerea utilizării glifosatului, pune în pericol siguranţa alimentară

Interzicerea utilizării glifosatului, pune în pericol siguranţa alimentară

Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România – AIPROM îşi exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul şi consecinţele votului din 8 iunie, din plenul Parlamentului European, privind raportul „Strategiei UE pentru Biodiversitate 2030”, în condiţiile în care unul dintre amendamente se opune reautorizării substanţei active glifosat după 31 decembrie 2022, afectând semnificativ activitatea fermierilor.

„Prin acest amendament Statele Membre sunt invitate să efectueze pregătirile necesare pentru a le oferi fermierilor soluţii alternative viabile după interzicerea glifosatului. Industria de protecţie a plantelor face eforturi să ofere alternative eficiente şi sigure pentru produsele care sunt interzise sau restricţionate dar nu poate aduce noi produse pe piaţă în ritmul alert în care sunt interzise produse absolut necesare fermierilor. Am luat notă de îngrijorarea publicului larg cu privire la continuarea utilizării glifosatului, însă pentru a fi luată o astfel de decizie importantă trebuia să se aibă în vedere argumentele ştiinţifice ale experţilor. În acest context europarlamentarii au luat o decizie politică la fel ca în multe alte situaţii similare, sub presiunea emoţiilor generate de publicul influenţat de o anumită parte a spectrului societăţii civile”, se arată într-un comunicat al asociaţiei remis AGERPRES.

Reprezentanţii AIPROM susţin că aceste decizii politice, care sunt luate fără a avea o bază ştiinţifică solidă, pun în pericol siguranţa şi securitatea alimentară a Europei şi vor conduce la importuri masive de produse alimentare din ţări care nu aparţin spaţiului comunitar şi care nu vor fi obligate să respecte aceleaşi reguli precum producătorii din interiorul Uniunii Europene, generând astfel o concurenţă neloială şi periclitând profitabilitatea şi productivitatea fermierilor.

„Ne manifestăm sprijinul faţă de fermierii români, care prin intermediul Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare au atras atenţia cu privire la consecinţele negative ale acestui vot, cu impact direct asupra productivităţii agricole. Industria de protecţia plantelor din România este alături de fermierii din România şi îi sprijină în eforturile lor de a asigura hrană suficientă, sigură, disponibilă şi accesibilă încurajând implementarea principiilor agriculturii sustenabile, însă fermierii au nevoie de un minimum de unelte disponibile, aşa cum sunt noile tehnici genomice şi suficiente soluţii moderne de protecţie a plantelor. Accesul la substanţe active şi produse de protecţia plantelor este esenţial pentru a gestiona corespunzător condiţiile specifice agriculturii din ţara noastră. Fermierul vrea să producă, însă nu poate face acest lucru dacă apar limitări şi restricţii nejustificate sau reevaluări ale unor reglementări deja validate de forurile ştiinţifice”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, lipsa de predictibilitate afectează major deciziile din producţia agricolă şi are efecte la fel de grave ca şi schimbările neaşteptate ale vremii.

„Nu există nici o diferenţă între o secetă prelungită şi eliminarea bruscă de pe piaţă a unei clase de produse care limita sub pragul de dăunare periculos o populaţie de dăunători endemici în ţara noastră”, afirmă reprezentanţii asociaţiei.

Nu în ultimul rând, consecinţele interzicerii glifosatului vor fi din păcate vizibile în România unde condiţiile specifice de climă şi sol, precum şi fărâmiţarea terenurilor favorizează răspândirea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor.

În România, glifosatul este utilizat mai ales între culturi, fiind şi o soluţie care permite aplicarea principiilor agriculturii conservative, recomandate şi promovate intens de către Comisia Europeană, precizează AIPROM.

„Interzicerea utilizării glifosatului, în absenţa unor alternative viabile şi eficiente economic, îi va determina pe fermierii români să aplice mai multe tratamente cu produse complementare şi în cantităţi mai mari fără să obţină aceeaşi eficacitate şi cu un impact negativ mai mare asupra mediului. Costurile de producţie vor fi mai ridicate, produsele agro-alimentare obţinute vor fi mai scumpe, iar preţul va fi suportat de către consumatorul român. La finalul zilei, fie că suntem fermieri, autorităţi de reglementare, membrii ai Parlamentului European sau simpli consumatori, cu toţii avem nevoie de hrană, iar aceste restricţii fără baze ştiinţifice solide nu vor face altceva decât să permită prezenţa pe piaţă a mai multor produse agro-alimentare provenite din state aflate în afara UE. Achiziţionând astfel de produse vom susţine activitatea fermierilor din alte state şi vom descuraja activitatea fermierului european”, transmit reprezentanţii Asociaţia Industriei de Protecţia Plantelor din România.

Sursa foto: verdon.ro

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Președintele AIPROM: Suntem în proces de rebranding. Brand-ul AIPROM va deveni CropLife România

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a organizat...
‹ adv ›

AIPROM: Biopesticidele trebuie să fie recunoscute ca fiind factorii care contribuie la implementarea Strategiei „De la Fermă la Consumator”

Soluţiile pentru agricultură digitală şi de precizie, precum şi biopesticidele, trebuie să fie recunoscute ca fiind factorii care contribuie...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole