9.3 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDaea: România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată...

Daea: România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată în contextul războiului din Ucraina

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi că niciun contract comercial cu patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – nu se mai poate încheia între agenţii economici din Ucraina şi România, odată cu adoptarea de către Comisia Europeană a unor măsuri excepţionale privind importurile de astfel de produse din Ucraina.

„A apărut marţi în Jurnalul Oficial regulamentul prin care se instituie norma juridică de stopare a importurilor la cele patru produse – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – în cele cinci state. După un maraton al dialogului instituţional între România şi Comisia Europeană, aşa cum se putea prevedea, Comisia a intrat în dispozitivul legal de a decide într-un domeniu care-i aparţine, făcând astfel regulă în piaţă, printr-o normă juridică unitară care vizează cele cinci state ce au fost şi sunt afectate de afluxul de cereale din Ucraina.

Decizia este până pe 5 iunie, asta înseamnă că de azi încolo niciun contract comercial dintre agenţii economici din Ucraina şi din România nu se poate încheia. Rămân coridoarele pentru tranzit, dar importul pentru produsele care urmează a fi comercializate spre România şi importurile se opresc. Pe 5 iunie, urmare a faptului că atunci va intra noul regulament în funcţiune, se va analiza situaţia pe piaţă şi se vor lua măsurile care se impun. România a interpretat corect legal şi în beneficiul fermierilor situaţia creată în contextul războiului din Ucraina”, a declarat, marţi seara, Petre Daea.

În ceea ce priveşte suma suplimentară pe care o va primi România din cele 100 de milioane de euro pe care Comisia le va aloca în sprijinul celor cinci state, respectiv România, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria, afectate de importurile de cereale din Ucraina, aceasta se ridică la 29,73 milioane de euro şi va fi pusă imediat în mişcare.

„Suma compensatorie pentru România este de 29,73 milioane de euro şi va fi pusă imediat în mişcare, după ce va apărea în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene. În acest moment suntem în plină activitate pentru înregistrarea cererilor pentru suma de 20 de milioane de euro care se acordă pentru stocurile de grâu existente la 1 februarie, urmând ca în momentul în care va apărea în Jurnalul Oficial să punem în mişcare actul normativ pentru sprijinul fermierilor care au avut de suferit urmare a nevalorificării produselor de porumb, de floare-soarelui şi de rapiţă”, a transmis şeful MADR.

El a adăugat că dublarea acestei sume cu una similară de la bugetul de stat se va lua numai după o inventariere a stocurilor care există la fermieri.

„Avem cadrul legal pentru a suplimenta din bugetul de stat, dar aceasta o vom face în funcţie de stocurile care există la fermieri. Facem o inventariere a stocurilor care există la fermieri, în funcţie de care vom decide”, a concluzionat ministrul Agriculturii.

Comisia Europeană a adoptat marţi măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene. Măsurile vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina.

Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Măsurile vor intra în vigoare în 2 mai şi vor dura până la 5 iunie 2023.

În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.

Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o ţară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au angajat să-şi ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui şi orice alte produse care provin din Ucraina.

În timp ce răspunde preocupărilor fermierilor din acele state membre învecinate cu Ucraina, măsurile susţin angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina şi de a prezerva capacităţile sale de a-şi exporta cerealele, care sunt esenţiale pentru a hrăni lumea şi a menţine preţurile la alimente scăzute, în faţa dificultăţilor uriaşe cauzate de agresiunea rusă neprovocată, se menţionează în comunicat.

Aceste măsuri fac parte din pachetul general de sprijin pe care îl propune Comisia şi vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre şi cu măsuri suplimentare pentru a facilita tranzitul exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul căilor de solidaritate către alte state membre UE şi ţări terţe.

Comisia este pregătită să reimpună măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atâta timp cât situaţia excepţională continuă.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Garden Fest la USV Iași – primul eveniment dedicat peisagiștilor și horticultorilor

Peste 50 de expozanți au spus „prezent” la Garden...
‹ adv ›

Hibiscus de grădină – soiuri, plantare, tăiere și îngrijire

Hibiscus de grădină este un arbust decorativ, apreciat pentru florile sale, care se utilizează în parcuri și grădini, atât...

Brăila: TIR cu cereale răsturnat la ieşirea de pe podul peste Dunăre

Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat, vineri dimineaţă, la ieşirea de pe podul suspendat peste Dunăre, circulaţia în...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole