28.3 C
București
vineri, 18 iulie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAvertizare ANM: Cod portocaliu cu averse torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină

Avertizare ANM: Cod portocaliu cu averse torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină

Mai multe judeţe din nordul Olteniei şi al Munteniei precum şi zone din Carpaţii Meridionali şi de Curbură sunt vizate de o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta pe parcursul zilei de joi, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În intervalul orar 3:00 – 22:00 vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

‹ adv ›

Pe de altă parte, pentru joi şi vineri meteorologii au emis şi o avertizare Cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat pentru vestul, nord-vestul şi local centrul şi sudul ţării.

În intervalul menţionat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 37 de grade.

Sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat în sud, centru şi est, unde vremea va fi local caniculară, însă din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va accentua mai întâi în vest şi nord-vest, apoi treptat şi în restul teritoriului.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

ANM: Cod roșu și Cod portocaliu de averse în localități din șase județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri avertizări...
‹ adv ›

ANM: Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din...

ANM: Cod galben de caniculă şi disconfort termic în nouă judeţe

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic pentru nouă judeţe din sudul şi estul...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole