-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFM: Au fost analizate toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde...

AFM: Au fost analizate toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate, iar, în urma şedinţei Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu încă 5.445 dosare de finanţare aprobate, informează AFM, printr-un comunicat.

„Aşa cum am promis, am depus toate eforturile ca până la sfârşitul acestui an să finalizăm în procent de 100% evaluarea dosarelor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. De când am venit în instituţie, una dintre priorităţile mele a fost să demarez analiza proiectelor depuse pentru Casa Verde Fotovoltaice şi am întreprins toate eforturile necesare pentru ca acestea să fie evaluate şi publicate într-un termen cât mai scurt”, a declarat Laurenţiu-Adrian Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Producția de floarea-soarelui în UE crește cu 13% în 2026. România și Bulgaria domină recolta

Producția de floarea-soarelui în Uniunea Europeană ar putea ajunge...
‹ adv ›

CE finanţează cu aproape 4 milioane de euro două programe româneşti de promovare a produselor agroalimentare

Comisia Europeană a aprobat finanțarea a două programe românești de promovare a produselor agroalimentare, cu o valoare totală de...

MADR: Fermierii au solicitat peste 179 de milioane de euro pentru bunăstarea animalelor în 2026

Fermierii din sectorul zootehnic au solicitat un sprijin financiar de 179,09 milioane de euro pentru anul de angajament 2026,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole