-

HomepageAdvTeraPlast va primi circa 5,5 milioane lei prin PNRR pentru o centrală...

TeraPlast va primi circa 5,5 milioane lei prin PNRR pentru o centrală fotovoltaică nouă

TeraPlast SA a semnat contractul de finanţare pentru un sprijin financiar de circa 5,5 milioane lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru dezvoltarea unei centrale fotovoltaice noi în cadrul Parcului Industrial din Sărăţel, informează compania.

Finanţarea nerambursabilă, aprobată conform solicitării, va acoperi circa un sfert din investiţia totală a companiei în acest proiect, al cărui buget ajunge la 22,566 milioane de lei.

Noua centrală fotovoltaică este proiectată la o putere de circa 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de circa 3,81 MW şi face parte din strategia de dezvoltare durabilă a TeraPlast, care include şi creşterea independenţei energetice din surse regenerabile, precizează compania.

„Proiectul pentru realizarea capacităţii fotovoltaice este garantul dezvoltării durabile a afacerilor TeraPlast. Viitoarea centrală va contribui la reducerea gazelor cu efect de seră, respectiv la scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră cu 3.238 tone CO2e (CO2 echivalent). Prin specificul activităţii noastre avem un consum apreciabil de energie electrică, iar asigurarea unei părţi substanţiale din surse regenerabile dezvoltate intern ne ajută în efortul nostru susţinut de decarbonizare şi aplicare a unor soluţii durabile, prietenoase cu mediul înconjurător. În acelaşi timp, astfel de capacităţi contribuie şi la reducerea costurilor de producţie, cu un efect benefic asupra competitivităţii în ansamblu a Grupului”, a declarat Nicolae Roşu, director operaţional al TeraPlast.

Termenul estimat de finalizare a proiectului este 30 iunie 2024.

Noua centrală fotovoltaică va fi compusă din peste 8.000 de panouri. Concomitent, Grupul va da prioritate achiziţiilor externe de energie provenite din surse regenerabile.

În ultimii 5 ani, TeraPlast a investit aproape 400 milioane de lei în proiecte care asigură extinderea capacităţilor de producţie, diversificarea afacerilor şi dezvoltarea durabilă.

Grupul este cel mai mare procesator de polimeri din centrul şi sud-estul Europei şi este compus din companiile TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack si Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.

Acţiunile companiei sunt incluse în indicele de referinţă BET al BVB, în indicii Small Cap şi Global All Cap ai FTSE Russell, în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index) şi în indicii CECE MidCap şi ROTX EUR ai Bursei de Valori de la Viena. 

Adv
Adv
Advertoriale și comunicate de la cele mai importante companii și organizații din agrobusiness-ul românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Vylor finalizează separarea și se lansează ca lider independent în domeniul semințelor și geneticii avansate

Vylor, companie specializată în semințe și genetică avansată, anunță...

Corteva începe un nou capitol ca lider global dedicat și orientat spre inovație în protecția culturilor 

Compania finalizează separarea activității de semințe și este bine poziționată pentru a avansa portofoliul său solid de inovații, care...

Un fermier din Timiș testează soluții biologice pentru creșterea producției de grâu și porumb

Fermierii români testează noi tehnologii care ar putea contribui la menținerea producțiilor de grâu și porumb în condițiile unor...

Grain Academy 2026: Zece ani de dialog pentru piața cerealelor din regiune

Grain Academy revine la cea de-a 10-a ediție, cu un program axat pe forțele care modelează piețele cerealelor în 2026, perspectivele...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole