19.7 C
București
vineri, 9 iunie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageArticoleTotul despre plantarea usturoiului de toamnă

Totul despre plantarea usturoiului de toamnă

Usturoiul este una dintre cele mai ușor de plantat și de îngrijit legume din grădină. Se adaptează cu ușurință oricăror condiții de mediu, iar rezultatele sunt garantate.

Usturoiul se poate planta primăvara sau toamna. Înainte să vă apucați de treabă trebuie doar să țineți cont de câteva reguli simple în momentul în care plantezi această legumă.

Pregătirea solului pentru plantarea usturoiului

Primul pas pe care trebuie să-l faci, și cel mai important, este pregătirea locului în care urmează să plantezi usturoiul.

Sapă locul respectiv și înlătură orice urmă de buruiană, apoi nivelează solul. Însemnează rândurile pentru plantare, având grijă ca între acestea să lași o distanță de 30-40 de centimetri.

Trebuie sa aveți în vedere că:

  • Usturoiul nu se plantează în același sol decât la o distanță de minim 4 ani;
  • Usturoiul nu se plantează după cartofi sau tomate, deoarece solul este plin de substanțe nutritive ale acestor culturi și favorizează atacul nematodelor;
  • Este indicată plantarea usturoiului după culturi care reduc atacul nematodelor precum porumbul, sau culturile care se culeg toamna devreme precum cele de varză, castraveți, dovlecei, mazăre verde, diverse soiuri de salate, etc.

Principalii pași în plantare usturoiului

  • Perioada indicată pentru plantare este de la sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie.
  • Se aleg căței de usturoi sănătoși, bine uscați. Este indicat ca înainte de plantare cățeii de usturoi să fie tratați pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor: se mențin cățeii pentru plantat timp de 10-15 minute într-o soluție de piatră vânăta (100g la 10 l de apă).
  • Adâncimea de plantare: 5-8 cm.
  • Distanța între căței, în funcție de mărimea acestora: 4-10 cm.

Află mai multe despre Cultivarea usturoiului – tehnologie, cerințe specifice.

Discută cu fermierii în grupurile Agrobiznes pe WhatsApp ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Controlul biologic al dăunătorilor în sere: ce insecte putem utiliza, cum o facem corect

Controlul biologic al diferitor dăunători în agricultură devine tot...
‹ adv ›

Irigarea pepenelui galben – recomandări

Pepenele galben (Cucumis melo) aparține familiei Cucurbitaceae, se numără printre plantele rezistente la căldură și la secetă, datorită sistemului...

Relația dintre furnici și afide – cum primele cresc colonii perfecte de afide

În natură, insectele adesea „se împrietenesc” în cel mai imprevizibil mod. Acest lucru s-a întâmplat cu furnicile și afidele....
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole